Parchetul din casa unei femei ascundea o „comoară” / Ce a găsit când și-a renovat locuința

Parchetul din casa unei femei ascundea o comoară / Ce a găsit când și-a renovat locuința
Sursa foto: Pixabay

O femeie din Statele Unite ale Americii (SUA) a făcut o descoperire uluitoare sub parchetul din locuința ei, în timpul unor lucrări de renovare. Casa, construită în anii 1930, ascundea o „comoară” veche de aproape 100 de ani.

Emma Young, în vârstă de 51 de ani, din Plymouth, Devon, scotea plăcile de parchet din baie, în timp ce își renova casa, când a observat ceea ce la început părea a fi un simplu ambalaj. După ce a îndepărtat praful și s-a uitat mai atent, și-a dat seama că se înșeală.

Ce a găsit femeia sub parchetul din casa ei

Femeia a descoperit sub podeaua casei sale un baton de lapte Dairy Milk de aproape 100 de ani. Ulterior, Emma Young, a contactat compania de dulciuri pentru a afla mai multe și a fost uimită să afle că a fost produs între 1930-1934, scrie dailymail.

Ambalajul a ajuns în casa ei pe vremea când Regele George al V-lea era monarh, Ramsay MacDonald era prim-ministru.

În ciuda faptului că este vechi de aproape un secol, consultantul în comunicare a spus că ambalajul se află în stare „impecabilă” și că speră să-l înrămeze și să îl expună.

Ciocolata lipsește din ambalaj

Emma a declarat: „Ceea ce m-a uimit foarte mult a fost starea în care se afla. Este într-o stare atât de bună, iar o parte este impecabilă – nu ți-ar veni să crezi că are aproape 100 de ani.

Cred că, pentru că este atât de veche, mă așteptam să fie aproape ilizibilă, dar, în afară de o parte care a fost mestecată de șoareci, cealaltă parte arată ca ceva ce ai pune pe un raft”, este minunat.

„Nu este ciocolată înăuntru, cineva a luat comoara. Casa a fost construită în jurul anului 1932 și, având în vedere vârsta ei și faptul că ciocolata a existat abia între 1930-34, mă întreb dacă nu cumva a fost un constructor care a avut o gustare și a lăsat-o.”

Pachetul mov are aproximativ 16 cm lungime și trei cm lățime și pe el scrie cu litere aurii „Cadbury’s Dairy Milk chocolate Neapolitan”.

Emma a spus că s-a mutat pe proprietate în 2016 și că o renovează încet-încet.

„Am fost încântați să vedem bucuria pe care a adus-o această bucată de istorie Cadbury! Fiind marca de ciocolată preferată a națiunii, Cadbury are o moștenire bogată și face parte din cultura și patrimoniul britanic de aproape 200 de ani”, a declarat un purtător de cuvânt al Cadbury’s.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`