Incendiu puternic la o casă din Dej. Una dintre victime a suferit arsuri grave pe aproape tot corpul

Incendiu puternic la o casă din Dej. Una dintre victime a suferit arsuri grave pe aproape tot corpul
Sursa Foto: Facebook

Două persoane au fost salvate, joi seară, dintr-un incendiu puternic izbucnit la o locuință din Dej, județul Cluj.

Una dintre victime, o tânără în vârstă de 20 de ani, a suferit arsuri pe aproape tot corpul, notează news.ro.

Incendiu cu două victime în județul Cluj

„În momentul sosirii echipajelor operative la faţa locului, casa era cuprinsă în mare parte de flăcări, iar un bărbat, ieşit pe propriile puteri din aceasta, i-a anunţat pe pompieri despre faptul că înăuntru casei se mai află două persoane ce nu reuşiseră să iasă din incendiu.

Imediat au fost constituite, pe lângă dispozitivul de stingere, şi două echipe de căutare ce au intrat în locuinţă pentru a-i găsi pe cei doi.

Pompierii dejeni au găsit în primă instanţă un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, ce se afla în stare de inconştienţă, pe care l-au extras de urgenţă, precum şi o femeie, în vârstă de 20 de ani, care prezenta arsuri grave pe aproape tot corpul”, a informat ISU Cluj.

Cele doua victime au fost predate echipajului SMURD unde au primit primul ajutor calificat şi, după ce bărbatul a început să-şi revină în urma oxigenului admintrat, au fost transportaţi de urgenţă la spital.

Operațiunile de stingere a incendiului au durat aproximativ două ore, fiind limitată extinderea flăcărilor la casa și la garajul aflate în imediata apropiere.

Cercetările preliminare au arătat că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la jarul aprins căzut din sobă, potrivit reprezentanților ISU Cluj.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`