Taxele şi impozitele locale din București, majorare cu circa 14%. Ce prevede proiectul Primăriei Generale

Taxele şi impozitele locale din București, majorare cu circa 14%. Ce prevede proiectul Primăriei Generale
Foto: Primăria Municipiului Bucureşti / Facebook

Un proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de Primăria Capitalei prevede creșterea, anul viitor, a taxelor și impozitelor locale din București cu 13,8%, adică cu rata inflaţiei.

Taxele și impozitele din București cresc iar de anul viitor

Primăria Capitalei invocă art. 491 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, potrivit căruia consiliile locale indexează anual, până la data de 30 aprilie, taxele şi impozitele locale, ţinând cont de rata inflaţiei din anul fiscal anterior.

„Astfel, pentru anul 2024, impozitele şi taxele locale se indexează cu indicele inflaţiei, respectiv 13,8%, conform informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice”, a transmis Primăria Municipiului București, printr-un comunicat.

În 2021, taxele şi impozitele locale au fost indexate cu 3,8%, în 2022 cu 2,6%, iar anul acesta cu 5,1%, informează Agerpres, citată de Antena 3.

Primăria Capitalei a precizat că, în prezent, indexarea taxelor și impozitelor locale cu o inflaţie de 4,6% echivalează cu o creştere de 4 – 7 lei pentru garsonieră; 4 – 9 lei pentru un apartament cu două camere; 7 – 12 lei pentru un apartament cu trei camere; 9 – 18 lei pentru un apartament cu patru camere.

O majorare suplimentară ar însemna, de exemplu, că la un apartament cu două camere proprietarii vor achita încă aproape 30 de lei în plus, iar la patru camere, suma se dublează.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`