Guvernul ar putea interzice aplicația TikTok în instituțiile publice, după ce Comisia Europeană a luat o măsură similară. Potrivit ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, sunt analizate, în prezent, riscurile de securitate reprezentate de TikTok.
„Este un lucru pe care îl evaluăm în aceste zile cu toate instituţiile implicate, e un lucru foarte bun şi un exemplu foarte bun pe care ni-l daţi, pentru că, dacă nu am avea legea securităţii cibernetice, dacă ea nu va fi operaţionalizată, ne va fi foarte greu să intervenim în asemenea cazuri. Legea care a trecut ieri de Curtea Constituţională realmente creează pârghiile pentru ca statul român să intervină mult mai eficient în cazul unor asemenea pericole”, a afirmat Burduja, la Palatul Victoria.
El a adăugat că România a interzis prin lege antivirusul rusesc şi a luat o serie de măsuri.
„Am emis un ordin de ministru, cred că săptămâna trecută, prin care toate instituţiile din România au o listă de furnizori de soluţii software care nu sunt agreaţi, acum au un termen de o lună de zile, două luni în care trebuie să şi facă acest inventar şi să înlocuiască soluţiile care au funcţii identificate drept vulnerabile”, a spus ministrul.
Întrebat despre faptul că Senatul are cont de TikTok şi mulţi parlamentari apar pe această aplicaţie, el a menţionat că este o analiză care trebuie făcută cu „maximă seriozitate”.
„România a fost printre primele state europene care au interzis prin lege autorităţilor să cumpere asemenea soluţii. Deci, şi aici trebuie să analizăm şi, odată ce vom avea o analiză finală, vom emite o dispoziţie în acest sens. (…) Vom lua o decizie de îndată ce finalizăm această analiză pentru că nu vrem să generăm o reacţie adversă, dacă nu este cazul în acest moment”, a explicat Sebastian Burduja.
Aplicația chinezească de clipuri video, TikTok, a fost interzisă pe telefoanele angajaților Parlamentului European, din motive de securitate. Legislativul european este cea mai recentă instituție europeană care ia această decizie.
Decizia a fost luată în privința dispozitivelor conectate la e-mailul Parlamentului și alte rețele de acces instalate pe ele, potrivit oficialului, adăugând că decizia urmează să fie anunțată curând.
Comisia Europeană a interzis TikTok pe telefoanele angajaților chiar de săptămâna trecută, subliniind preocupările tot mai mari ale companiei deținute de firma chineză ByteDance.
TikTok, platforma ultrapopulară de clipuri video, este în atenția occidentalilor sub suspiciunea că guvernul de la Beijing ar putea obține acces la datele utilizatorilor săi din întreaga lume, potrivit digi24.ro.
Parlamentul danez a anunţat, marţi, că le-a cerut deputaţilor şi întregului personal să dezinstaleze aplicaţia TikTok de pe dispozitivele mobile de serviciu, din cauza riscului de spionaj.