Gabriela Firea candidează pentru un nou post de vicepreședinte: Sperăm să avem un loc şi noi, doamnele, în următorul Birou Permanent Național (VIDEO)

Gabriela Firea candidează pentru un nou post de vicepreședinte: Sperăm să avem un loc şi noi, doamnele, în următorul Birou Permanent Național (VIDEO)
Foto: upcscavenger.com

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, și-a anunșar candidatura pentru un nou post de vicepreședinte, precizând că speră ca  Birolu Permanent Naţional al PSD să fie reprezentat de cât mai multe femei.

„Voi candida la un post de vicepreşedinte, atât eu, cât şi alte colege ale mele. Sperăm să avem un loc şi noi, doamnele, în următorul BPN. Nu doar un loc, poate chiar mai multe. Cele care am fost până acum cred că am adus plusvaloare în Biroul Permanent Naţional, nu cred că ne-am făcut colegii de râs”, a declarat Firea, duminică, la sediul PSD, unde a venit să voteze pentru noul lider al formaţiunii, relatează Mediafax.

Referitor la scrutinul intern din partid, Firea a precizat prin această ocazie filalele au putut să-și exterseze capacitatea organizatorică.

„Este un bun prilej pentru fiecare organizaţie judeţeană de a-şi dinamiza activitatea. (…) Cred că este un bun prilej ca toţi să ne pregătim pentru alegerile locale. Este şi un test”, a spus Firea.

Gabriela Firea candidează pentru un nou post de vicepreședinte: Sperăm să avem un loc şi noi, doamnele, în următorul Birou Permanent Național

Urmăriți B1TV.ro și pe
`