Trei mașini au fost implicate într-un accident în lanț, joi, în zona localității Bălțați din județul Iași, iar coliziunea s-a soldat cu patru victime, a relatat Dan Gabor, la Știrile B1 TV.
„Traficul se desfășoară dirijat și la această oră, pe un fir alternativ, pe Drumul Național 28 Iași – Pașcani, după accidentul produs în zona localității Bălțați din județul Iași. În eveniment au fost implicate trei autovehicule, vorbim de un autoturism și două autoutilitare. Patru persoane au suferit leziuni pentru care au necesitat intervenții medicale, urmând să se stabilească gravitatea rănilor suferite”, a declarat Ramona Tudor de la Centrul Infotrafic.
„Se efectuează cercetări la fața locului pentru a se stabili în ce împrejurări și care sunt condițiile în care s-a produs acest accident de circulație. De asemenea, se desfășoară și activități pentru curățarea carosabilului, astfel încât traficul să fie reluat în condiții de siguranță”, a mai spus ea.