Sorin Grindeanu (PSD), ministrul Transporturilor, a declarat că înainte de a vorbi public despre posibilele lucrări de adâncire făcute de ucraineni pe canalul Bâstroe a primit rapoarte de la structuri ale Ministerului de Interne. „Ce ar trebui să facă un ministru când are informări de acest tip, și când e întrebat de presă? Ce, trebuia să mint?”, a spus social-democratul, pentru Digi24.
Sorin Grindeanu a spus că el e deschis la discuții și cu partea ucraineană, și cu reprezentanții Comisiei Europene, doar că acum, din ce știe, lucrurile sunt gestionate de Ministerul de Externe, condus de Bogdan Aurescu: „Așteptăm acceptul părții ucrainene de a face acele măsurători. Altceva, ce putem să facem?”.
El a mai precizat că nu a vorbit pe acest subiect cu președintele. Amintim că, săptămâna trecută, Klaus Iohannis a criticat modul în care unii politicieni au reacționat pe acest subiect.
De asemenea, Grindeanu a afirmat că a primit informări de la structuri ale Ministerului de Interne înainte de a vorbi public: „Eu nici nu am mers cu barca să ma dau pe Bâstroe sau pe Chilia. Eu am avut în față anumite rapoarte date de către structuri care nu țin de Ministerul Transporturilor, în speță, de ministerul de Interne. Asta nu înseamnă că experții și măsurătorile care să ne spună ce s-a întâmplat nu trebuie să își facă treaba. Intrându-se pe această cale diplomatică eu zic că trebuie să așteptăm adresele de la MAE să ne comunice când ne întâlnim cu ucrainenii”.
Sorin Grindeanu a mai declarat că anul trecut a primit la Minister o singură solicitare din partea ucrainenilor vizând o lucrare de lărgire în portul Izmail, de adâncire pe 460 de metri, notificare pentru care a dat un aviz negativ.
Amintim că scandalul privind lucrările pe care ucrainenii le-ar face la canalul Bâstroe s-a reaprins după ce Grindeanu a declarat că a primit de la structurile teritoriale ale Ministerului informații conform cărora ucrainenii au început lucrări pe canalul Bâstroe, lucrări care ar putea afecta flora și fauna din Deltă. El a spus apoi că Ministerul de Externe și cel al Mediului ar trebui să intervină pentru că situația e mai mult de competența lor.
„Vorbim de tratate internaţionale pe care toată lumea trebuie să le respecte şi vorbim de un posibil impact pe care lucrările de dragare pe Bâstroe îl pot avea asupra mediului şi asupra Deltei Dunării. (…) Cred că Ministerul de Externe este cel care va gestiona (…) că există semnale că se fac lucrări de dragare pe Bâstroe, iar Ministerul de Externe, Ministerul Mediului (…) trebuie să vină cu o poziţie şi să informeze cu date”, a spus Sorin Grindeanu la vremea respectivă.
Premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, a avut o reacție ponderată. În schimb, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a cerut ucrainenilor să oprească urgent lucrările și a insinuat că Ucraina minte și manipulează în acest scandal.
„România nu permite sub nicio formă distrugerea #Deltei Dunării! Lucrările de pe Canalul #Bâstroe trebuie să înceteze ACUM! Statul și poporul român au fost solidari și au ajutat, la greu, Ucraina. Poporul român însă nu acceptă să rămână fără această minune a naturii care este Delta Dunării!”, a mai transmis Ciolacu, pe Facebook.
Reacția l-a nemulțumit pe președintele Klaus Iohannis: „Am văzut că la noi o serie întreagă de politicieni s-au inflamat, fără să verifice ce se întâmplă în fapt acolo, și afirmațiile făcute de dumneavoastră (de o jurnalistă, n.r.) sunt preluate, sigur, de la unii politicieni de-ai noștri care cred că au simțit o ocazie să se profileze un pic mai mult în spațiul public românesc, probabil în vederea alegerilor care vor avea loc anul viitor. (…) Cred că este foarte bine ca politicienii noștri, înainte să țină discursuri inflamate, să lase experții și specialiștii să vadă ce se întâmplă real acolo”.