Ieri seară, 23 februarie, în jurul orei 21:00, o mașină de la subsolul unui bloc din stațiunea Mamaia s-a făcut scrum. La observarea izbucnirii incendiului, locatarii blocului au sunat la 112.
Pentru a opri incendiul, la fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială SMURD și o autoscară.
La venirea autorităților, autoturismul era cuprins de flăcări și, deși pompierii au intervenit destul de repede, acesta s-a făcut scrum.
Flăcările incendiului s-au extins și la alt autoturism aflat în apropiere, fiind afectat în proporție de 10%.
Pompierii au evacuat 10 persoane din bloc, iar alte 3, printre care și un copil, aflate în apartamentele situate la parter, s-au autoevacuat, potrivit antena3.ro.
Autoritățile vor încerca, astăzi, 24 februarie, să stabilească cauza incendiului, însă primele cercetări arată că este vorba de un scurt circuit.