Plângere penală împotriva lui Vlad Voiculescu pentru presiune politică în dosarul Romprest

Plângere penală împotriva lui Vlad Voiculescu pentru presiune politică în dosarul Romprest
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Dan Podaru, consilier local PNL Sectorul 1, a anunțat că îi face plângere penală lui Vlad Voiculescu după ce acesta l-a faptul acuzat de conflict de interese:

Dan Podaru a explicat că a sa calitate de membru PNL nu are nicio legătură cu a fi martor în dosarul care vizează compania Romprest, așa cum a semnalat Vlad Voiculescu:

„Domnule Vlad Voiculescu, prin postarea referitoare la mine pe care ati realizat-o ieri seara, pe o retea de socializare, incercati, contrar oricaror principii ale statului de drept, sa realizati o presiune politica de neacceptat din partea unui politician care se considera democrat. Acest tip de interventie, incercarea unui politician ca dumneavoastra de a cere superiorilor mei politici sa intervina asupra mea, pentru ca am fost citat ca martor, intr-un dosar de justitie, este condamnat public si legal, oriunde in lumea civilizata, in care pretindeti ca ati si lucrat si studiat.

Si dumneavoastra, la fel ca Primarul Clotilde Armand, incalcati prevederile art. 272, Cod Penal, articol care se refera la influentarea declaratiilor unui martor. Ce ar trebui sa faca superiorii mei politici si sunt convins ca nu o vor face, sa imi ceara sa incalc legea si sa nu ma prezint la un proces? Va asigur ca asta nu se va intampla.

Dar postarea dumneavoastra este o forma de presiune ce trebuie condamnata drastic de intreaga societate romaneasca, daca avem pretentia de a ne democratiza real. Prin ceea ce afirmati in postare, dumneavoastra va adresati superiorilor mei ierarhici pe linie de partid, cu scopul ca acestia sa imi blocheze declaratiile si reactiile si sa ma oblige sa incalc o lege.

Va reamintesc faptul ca articolul 311, Cod Procedura Civila, ii da instantei posibilitatea de a dispune citarea si ascultarea unor martori, iar articolul 313, Cod Procedura Civila, ii permite instantei sa emita mandate de aducere impotriva unui martor care nu se prezinta daca este citat.

Domnule Vlad Voiculescu, unde in lumea asta mare, in orice stat de drept, se intampla astfel de actiuni ca cea pe care o realizeaza Primarul Clotilde Armand impotriva mea sau dumneavoastra, prin postarea pe care ati afisat-o?

Domnule Vlad Voiculescu, necunoasterea legii nu va exonereaza de efectele ei. Revenind, va transmit faptul ca actiunea dumneavoastra se incadreaza in “politica pumnului in gura”, politica foarte asemanatoare cu practicile foarte bine cunoscute ale Partidului Comunist Roman si, in general, ale partidelor totalitare.

Pentru a informa publicul intr-o maniera corecta, va reamintesc faptul ca, in anul 2020, Consiliul Local al Sectorului 1 a realizat o HCL, cea cu numarul 293/15.12.2020, prin care au fost numiti o serie de Consilieri pentru compunerea Comisiei Mixte de mediere a conflictelor contractuale dintre Sectorul 1 al Municipiului Bucuresti si compania Romprest.

In cadrul acestei Comisii, in urma votului democratic realizat la nivelul Comisiei, am fost ales Presedinte al acesteia. In calitatea de presedinte al comisiei, am prezidat si coordonat toate intalnirile Comisiei si toate intalnirile pe care Comisia si alti reprezentanti ai aparatului de specialitate al Primarului le-au realizat in acea perioada cu reprezentantii companiei de salubritate. Trebuie sa intelegeti ca aceasta este pozitia (cea de Presedinte al Comisiei) din care eu inteleg ca am fost propus ca martor. In consecinta, este evident faptul ca acest conflict de interese la care va referiti nu exista, iar declaratia dumneavoastra calomnioasa va fi taxata in instanta. Am obligatia, ca Presedinte al Comisiei Mixte si Consilier Local, sa ma supun legilor si sa spun intotdeauna doar adevarul.

Va pun o intrebare: USR poate face plangeri penale si procese oricui, dar nimeni nu se poate atinge de politicienii USR? Prin prezenta, va anunt ca si impotriva dumneavoastra voi face o plangere penala, pentru acest tip de actiune ilegala, imorala, hartuitoare si nedemocratica pe care o realizati prin postarea de ieri. Este cazul ca USR Bucuresti sa se ocupe, intr-o maniera serioasa, de situatia de criza pe care Primarul Clotilde Armand a generat-o la nivelul Sectorului 1 si sa nu influenteze, sub nicio forma, actiunile justitiei”, a transmis Dan Podaru, consilier local PNL Sectorul 1.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”
20:57 - O fetiță de 11 ani din Neamț a fost bătută crunt de o vecină. Poliția nu a fost sesizată. Explicațiile părinților
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare
20:16 - Comisia Europeană va da undă verde la vânat lupi în România și alte state din UE. Cum poate acest lucru să afecteze românii
19:59 - Cum arată Raiul, în realitate. Un renumit neurochirurg a explicat totul: “Aceasta a fost dovada incontestabilă”
19:57 - Surpriză la parlamentare: Liderul liberal Ilie Bolojan va candida la Senat. Nelu Tătaru: „Dacă și doamna Lasconi l-a propus premier, noi cu atât mai mult!” (VIDEO)