Pot afla din timp românii de riscul unor rachete?

Pot afla din timp românii de riscul unor rachete?
Sursa Foto: Facebook/ Raed Arafat

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, consideră că, în cazul în care în spaţiul aerian al României ar intra „obiecte căzătoare”, precum rachete de război, populaţia aflată în situaţie de risc ar fi alertată prin mesaj Ro-Alert.

„Nu e niciun secret, există situaţii în care afli că este ceva în zonă, dar se îndreaptă în altă parte. Nu mai dai mesajul Ro-Alert. Există situaţii, se monitorizează situaţiile, nu a fost niciun moment cazul să dăm mesajul Ro-Alert, pentru că nu a fost cazul să dăm mesajul”, spune oficialul din MAI.

Arafat despre Ro-Alert: mesajele s-ar putea să apară înainte sau după

„Dacă ştim că vine în zonă şi dacă se dă informaţia, se poate da Ro-Alert.

Numai că, din nou, mesajele Ro-Alert, chiar dacă se dau foarte repede, s-ar putea să apară concomitent sau după, sau foarte scurt timp înainte şi oamenii să trebuiască imediat să se adăpostească dacă este ceva.

Din fericire, până acum, nu a fost nevoie, nu a fost cazul. Dar da, pentru obiecte căzătoare, pentru orice situaţie care ştim că ameninţă populaţia şi ştim că vine, se dă mesajul Ro-Alert. Pentru asta este făcut sistemul Ro-Alert”, a afirmat Raed Arafat într-un interviu pentru Europa Liberă România.

Se monitorizează spațiul aerian

Referitor la situaţia emiterii de mesaje referitor la riscul unor rachete, Arafat a răspuns că se fac monitorizări, dar dacă obiectele „se îndreaptă în altă parte” populaţia nu este alertată. „De a ne gândi… nu e niciun secret, există situaţii în care afli că este ceva în zonă, dar se îndreaptă în altă parte.

Oficialul a transmis că există „toate conexiunile” care le dau posibilitatea autorităţilor române să emită astfel de mesaje de avertizare a populaţiei, dacă va fi cazul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:19 - Luca Reghecampf rupe tăcerea. Acuzații grave la adresa Anamariei Prodan: „Ne folosește pe noi, copiii, ca pe un scut”
22:11 - Un șofer presupus beat era să spulbere caravana Kamalei Harris. Bărbatul spune că nu-și amintește cum a ajuns pe autostradă
22:06 - Diana Stoica (USR), despre acuzațiile lui Nicolae Ciucă la adresa PSD: Dacă este atât de grav ce plănuiește să facă PSD-ul, ce mai caută cu ei la Guvern? Nu înțeleg (VIDEO)
22:02 - Burduja acuză că mai multe ONG-uri blochează investițiile în sectorul energetic românesc: „Toate aceste beneficii pentru țară și regiune cred că supără anumiți actori statali sau nestatali” (VIDEO)
21:46 - Sebastian Burduja a spus motivele pentru care România a importat energie în primele 8-9 luni din acest an: Sunt mai multe cauze. 30 și ceva de ani, România nu a investit în producția de energie (VIDEO)
21:39 - Eva Mendes: „Nu am fost niciodată vreo mare actriță, nu am fost niciodată îndrăgostită de actorie”
21:32 - Burduja: „În ce privește pregătirea pentru iarnă, stăm bine, avem depozitele de gaz în supraplin” / Ce se întâmplă cu schema de plafonare a prețurilor la energie (VIDEO)
21:26 - O zonă din București va arăta complet diferit până la sfârșitul lui 2027. Ce modificări sunt în plan
21:09 - Nicolae Ciucă a anunțat că dorește extinderea programului “O masă sănătoasă” în toate școlile din România și extinderea în toate județele a învățământului dual profesional, “cu campusuri de profil, unde elevii vor ieși cu o profesie”
21:00 - Apele Române: Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare a scăzut la 70%