Jorge, vacanță în Dubai alături de familie înainte de operație. Ce sfat a primit artistul de la Cătălin Măruță, care s-a aflat în aproape aceeași situație

Jorge, vacanță în Dubai alături de familie înainte de operație. Ce sfat a primit artistul de la Cătălin Măruță, care s-a aflat în aproape aceeași situație
Sursa Foto: Instaram/@jorgeofficial.ro

Jorge a părăsit competiția Survivor România după ce a suferit o ruptură de menisc.

Întors acasă, acesta se răsfață alături de familie într-o vacanță în Dubai, înainte de a fi operat.

Jorge, vacanță în Dubai înainte de operație

„Suntem în vacanță! Soția mea, cât eram la Survivor a rezervat o vacanță pentru David și Karina, ca să nu îmi ducă dorul prea mult și  pentru că nu se aștepta nimeni să ies atât de repede din competiție! Ajungând acasă am zis „Hai să merg și eu!”, chiar așa, șchiopătând, șiontâc, șiontâc, totuși să profit de ocazia asta pentru că urmează o perioadă lungă de repaos, 5 săptămâni nu o să am voie să calc în piciorul stâng și apoi încă o lună și jumătate de recuperare. Deci vreo 3 luni de acum încolo o să fiu  concentrat să îmi refac piciorul stâng”, a mărturisit Jorge, pentru Click!.

Cântărețul și-a luat cu el în vacanță și mama, care se află pentru prima oară în excursie în Emiratele Arabe.

Întrebat dacă are emoții pentru operație, mai ales că a început cumva numărătoarea inversă cu privire la intervenția care se apropie, Jorje a mărturisit faptul că îl încearcă tot felul de stări.

„Am emoții pentru că niciodată nu mi-am rupt nimic până acum. Am ajuns la 40 de ani, nu mi-am rupt niciun deget și e prima oară când mă operez. Nu este ceva atât de grav ca și operație.

Am înțeles că e printre cele mai ușoare la picior, însă e neplăcut. Îți dai seama, să nu calci 5 săptămâni în piciorul stâng nu e ceva ce mi-am dorit vreodată sau să își dorească cineva. Dar sunt dispus să fac  treaba asta pentru că nu vreau să rămân așa, mai târziu să am probleme mult mai serioase”, a mai adăugat artistul care se va opera la același doctor care a avut grijă și de Cătălin Măruță, Dr. Ion Bogdan Codorean, unul dintre cei mai respectați chirurgi ortopezi din România.

Sfatul primit de Jorge de la Cătălin Măruță

De altfel, Măruță, aflat aproximativ în aceeiași situație și operat înaintea lui Jorge, i-a dat artistului și câteva sfaturi în acest sens.

„Merg la același doctor pe care mi l-a recomandat și Cătălin Măruță, e același doctor care l-a operat și pe el. Mi-a zis și Cătălin: „Trebuie să faci așa, să nu calci, trebuie să ții cont de sfaturile medicului”, pentru că el a avut puțin mai complicat, Cătălin, eu am doar meniscul stâng.

Așa că urmează o perioadă de repaos și filmări la noul podcast pe care îl lansez în luna martie. O să filmez și în cârje! Am niște super invitați pe care abia aștept să îi vedeți pe canalul meu de youtube, Jorge oficial. Podcastul meu se va numi „Vorba lui Jorge” și puteți deja să vă abonați la canalul meu de youtube, Jorge Oficial, pentru că în curând o să lansez și podcastul și o rubrică nouă, de-abia aștept”, a mai mărturisit, în încheiere, Jorge.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`