DNA ia la puricat primăria, Boc taie panglici. Edilul din Cluj Napoca a participat, miercuri, la inaugurarea unei unități de producție a unei companii (FOTO)

DNA ia la puricat primăria, Boc taie panglici. Edilul din Cluj Napoca a participat, miercuri, la inaugurarea unei unități de producție a unei companii (FOTO)
Foto: psnews.ro

Emil Boc a participat, miercuri, la inaugurarea unei unități de producție a unei companii, în timp ce procurorii DNA luau la puricat Primăria Cluj Napoca.

Edilul a fost invitat la inaugurarea noii unități de producție a CSi Industries din Cluj și aniversarea a zece ani de activitate în România a companiei, potrivit voceatransilvaniei.ro.

Boc a purtat tricolorul, a tăiat panglica și a vorbit cu șefii companiei, în timp ce la locul său de muncă era agitație, procurorii ridicau documente.

O diplomă a ridicat și Boc pe care, însă, a oferit-o liderilor companiei.

De altfel, în ceea ce privește verificările DNA, Boc a precizat că verificările DNA vizează perioada anului 2010, când el nu se afla în funcție la Cluj, însă procurorii susțin că suspiciunile privind infracțiunile de corupție sunt din ultimii doi ani.


Foto: voceatransilvaniei.ro

Urmăriți B1TV.ro și pe
`