AUR s-a opus unui proiect care protejează victimele traficului de persoane. Silvia Dinică (USR): Noi încercăm să facem mai ușoară viața celor care au fost traficați

AUR s-a opus unui proiect care protejează victimele traficului de persoane. Silvia Dinică (USR): Noi încercăm să facem mai ușoară viața celor care au fost traficați
Foto: Pixabay

Aleșii AUR din Comisia juridică a Camerei Deputaților au votat împotriva unui proiect de lege care vizează protejarea victimelor traficului de persoane. Proiectul a fost inițiat de 41 de parlamentari USR și doi deputați PNL și a trecut până la urmă de Comisie, cu cele două voturi ale deputaților AUR împotrivă.

Deputatul AUR Georgel Badiu a spus în ședință că inițiativa, de fapt, dezincriminează cerșetoria și prostituția. În schimb, senatoarea USR Silvia Dinică, unul dintre inițiatori, a declarat, pentru Digi24.ro, că proiectul de lege are în vedere transpunerea măsurilor europene de protecție a victimelor traficului de persoane și facilitează accesul la actele de identitate pentru victimele traficului de persoane.

AUR a votat contra unui proiect privind protejarea victimelor traficului de persoane și acuză că acesta dezincriminează cerșetoria și prostituția

„Nu este vorba de acele acte de identitate. Trebuie să intrăm în prima parte, pentru că propunerea colegilor de la USR vizează dezincriminarea contravențiilor prevăzute la art. 2 pct. 3 și pct. 6 din legea 61/1991. Dacă ne uităm la pct. 3 și pct. 6 aici avem ”apelarea în mod repetat la mila publicului precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte” (pct. 3). Avem teza 1 și teza 2. Eu înțeleg că putem să dezincriminăm prima parte, dar partea a doua, adică ”determinarea unei persoane la săvârșirea cerșetoriei” sau cum este la pct. 6 ”îndemnul sau determinarea unei persoane la săvârșirea prostituției”. Păi noi n-avem cum s-o dezincriminăm sub nicio formă, adică ar trebui introdus un amendament, dacă sunteți de acord, prin care proiectul legislativ să facă referire doar la teza 1 de la pct. 3 și pct. 6, nicidecum să le trateze în mod integral”, a afirmat Georgel Badiu de la AUR, în ședința Comisiei.

Deputatul USR Victorie Ilie a negat că se dezincriminează ceva. Poziția sa a fost susținută de vicepreședintele Comisiei, Tănăsescu Alina-Elena, care a prezidat ședința.

Victor Ilie a explicat: „Noi ceea ce facem este să corectăm o eroare materială și să facem referire la legea 61/1991. Practic acum scrie art. 3 pct. 3 și 6 și noi schimbăm art. 2 pct. 3 și 6. E simplu, o simplă eroare materială. Data viitoare poate vă pregătiți mai bine”.

Badiu, în schimb, a spus că s-a consultat cu „vreo 3 procurori și vreo 5 judecători” și l-a acuzat pe Ilie că „face un joc de masă de ping pong cu noi și nu este corect”.

Ce prevede, de fapt, proiectul de lege respins de AUR. Explicațiile USR

Senatoarea USR Silvia Dinică a explicat, pentru Digi24.ro, ce prevede de fapt acest proiect de lege și de ce este util victimelor traficului de persoane.

„Conform modificărilor introduse, victimele care au fost obligate să presteze muncă sexuală nu vor mai fi sancționate. În cazul victimelor cărora le-au fost confiscate actele de identitate de către traficanți, accesul imediat la servicii de asistență, sprijin și protecție este direct legat de deținerea unor acte de identitate. Proiectul de lege propune ca termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate sa fie de maxim 15 zile iar domiciliul victimei să fie protejat. Sunt mâhnită de ce au înțeles unele partide din acest proiect prin care încercăm să facem mai ușoară viața celor care au fost traficați”, a declarat Silvia Dinică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)