Lista școlilor cu risc seismic I din România, publicată de Ministerul Educației

Lista școlilor cu risc seismic I din România, publicată de Ministerul Educației
Foto: pixabay.

Ministerul Educației a publicat marți lista celor 21 de școli încadrate în categoria de risc seismic I, după ședința Comitetului interministerial care a avut loc la Palatul Victoria.

Lista școlilor cu risc seismic ridicat

Clădiri cu destinația săli de clasă/laboratoare: Școala Gimnazială Filipeni, județul Bacău

Grădinița cu Program Normal Ferestrău (Oituz), județul Bacău

Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, județul Brăila

Școala Gimnazială Nr. 1 Adunații Copăceni, județul Giurgiu

Școala Gimnazială Nr. 3 Voluntari, județul Ilfov

Colegiul Național Pedagogic Vasile Lupu, județul Iași

Grădinița cu Program Normal „Al.I. Cuza”, județul Iași

Grădinița cu Program Normal Nr. 20 Baia Mare, județul Maramureș

Școala Gimnazială, comuna Dulcești, județul Neamț

Liceul Teoretic „Ioniță Asan” Caracal, județul Olt

Grădinița cu Program Normal Broșteni, județul Olt

Școala Primară Dîmbu (Băicoi), județul Prahova

Grădinița cu program normal Deleni, județul Suceava

Școala Gimnazială Nr. 1 Timișoara

Școala Gimnazială „Angela Gheorghiu” Adjud, județul Vrancea

Clădiri cu altă destinație:

Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” București – sală de sport

Clubul Sportiv Școlar Ilfov – 2 clădiri (un spațiu profesori și un spațiu grădiniță)

Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” Brănești, județul Ilfov – cămin

Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași – anexă

Casa Corpului Didactic județul Ilfov – cămin

Prima reuniune a Comitetului interministerial pentru analiza de risc seismic, convocată de premierul Nicolae Ciucă, a avut loc după cele două cutremure majore înregistrate recent în Oltenia. Primul a fost pe 13 februarie, cu magnitudinea de 5,2, iar al doilea pe 14 februarie, cu magnitudinea de 5,7.

Elevii urmează să fie relocați

Ligia Deca a spus luni că elevii urmează să fie relocați acolo unde sunt clădiri cu risc seismic ridicat.

„Clădirile cu destinație școlară, cele în care își desfășoară școlile activitatea, sunt în proprietatea sau în administrarea administrațiilor publice locale. Ceea ce Ministerul Educației deține este informația pe care directorii o introduc în sistemul informatic integrat și anume, dacă acea clădire a fost expertizată din punct de vedere seismic, dacă ea se încadrează în risc seismic 1, 2, 3, 4 și așa mai departe. Ultima astfel de la ultima astfel de raportare a fost făcută în septembrie anul trecut, în contextul Grupului Interinstituțional coordonat de către domnul vicepremier Kelemen Hunor.

De acolo vine acea cifră de 118 clădiri cu destinație școlară în situația de risc seismic unu. De atunci, din septembrie, au existat evoluții, pe care noi le clarificăm cu directorii de școli, cu inspectorii, cu autoritățile publice locale, care au avut termen până astăzi (n.red. luni) să completeze în SIIIR care este situația actualizată, pentru că unele clădiri au intrat în reabilitare, altele nu mai au destinație școlară, au fost mutați copiii în alte clădiri”, a declarat Ligia Deca.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`