Florin Prunea, reacție dură la adresa lui Dănuț Lupu care l-a atacat pe Hagi: „Nu face parte din «Generația de Aur» și n-a făcut niciodată parte. Nu mă interesează ce comentează ”

Florin Prunea, reacție dură la adresa lui Dănuț Lupu care l-a atacat pe Hagi: „Nu face parte din «Generația de Aur» și n-a făcut niciodată parte. Nu mă interesează ce comentează ”
Sursă foto: captură YT

Lupu a zis că nu îl consideră pe Hagi drept cel mai bun fotbalist român din toate timpurile. Ulterior, a insinuat chiar că cel poreclit „Regele” ar fi avut un cuvânt greu de spus în legătură cu selecția care se făcea în perioada de glorie a „Generației de Aur”.

Fostul portar a spus că nu îl recunoaște pe Lupu drept un component al „Generației de Aur”

Fostul mijlocaș de la Dinamo, Lupu, l-a acuzat pe Gică Hagi că ar fi intervenit pe lângă Anghel Iordănescu pentru a-l convinge să nu îl convoace pe el la echipa națională.

Acum, Dănuț Lupu, după ce a fost contrat de Gică Popescu pe seama acestui subiect, a fost pus la punct și de Florin Prunea, un alt membru marcant al acelei generații de senzație.

„Pentru mine, Dănuț Lupu nu există! Și nu vreau să comentez nimic despre această persoană, atâta timp cât, pentru mine, nu mai există de mult. Eu am jucat cu Hagi la echipa națională, cu Lupu n-am jucat. Dănuț Lupu nu face parte din «Generația de Aur» și n-a făcut niciodată parte. Nu mă interesează ce comentează Lupu”, a spus Florin Prunea, potrivit as.ro.

În „tirada” sa la adresa lui Gică Hagi, Dănuț Lupu l-a atacat dur chiar și pe Anghel Iordănescu. Fostului selecționer i s-a reproșat direct faptul că făcea convocările în funcție de anumite interese, și nu pe seama criteriului sportiv.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`