Ministrul Educației, chemat de USR în Parlament să dea explicații. Ștefan Pălărie: Ligia Deca și-a pierdut credibilitatea de a mai face legile educației. A devenit un instrument politic și atât (VIDEO)

Ministrul Educației, chemat de USR în Parlament să dea explicații. Ștefan Pălărie: Ligia Deca și-a pierdut credibilitatea de a mai face legile educației. A devenit un instrument politic și atât (VIDEO)
Ligia Deca, ministrul Educației, și președintele Klaus Iohannis. Captură Video: Administrația Prezidențială / YouTube

Senatorul USR Ștefan Pălărie susține că actualul ministru al Educației, Ligia Deca, și-a pierdut „credibilitatea de a mai face” legile eduației. „A clacat politic complet, aș spune, și a devenit pur și simplu un instrument politic și atât”, a declarat parlamentarul din opoziție, luni, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai.

Ștefan Pălărie, pe B1 TV: Ligia Deca a devenit pur și simplu un instrument politic și atât

Întrebat ce îi reproșează USR ministrului Educației, Ștefan Pălărie a declarat: „Eu zic că e foarte simplu. USR consideră că Ligia Deca a ales, din păcate, calea tăcerii și a secretizării, pierzându-și credibilitatea de a mai face aceste legi. Nimeni nu știe ce dorește acest ministru de la viitor, din punctul nostru de vedere, și, de asemenea, ni se pare că mai degrabă a pierdut complet și busola, dar și cârma ministerului”.

„Pentru mine personal, care, vă spun cinstit, aveam așteptări de la această nominalizare, mi se pare surprinzător că un om calificat, aș spune, precum dumneaei, dar și față de care existau așteptări, cum spuneam, din spațiul public, a clacat politic complet, aș spune, și a devenit pur și simplu un instrument politic și atât”, a continuat senatorul USR.

„În general, nu poți crede un om care tace și se ascunde permanent. Domnia sa nu și-a prezentat obiectivele, ce vrea să facă în acest mandat, conducând portofoliul Educației în România, și, de asemenea, știm cu toții, a ascuns textele de legi de ochii oricui”, a adăugat parlamentarul.

„Doamna Ligia Deca trebuie să înțeleagă că o lege a educației nu este o lege pentru domnul Ciolacu sau pentru domnul Ciucă, nu este o lege pentru PSD sau PNL. Este o lege pentru copiii României și pentru atât de mulți părinți din România care nu mai știu, așteaptă cu sufletul la gură să vadă ce schimbări și ce modificări îi vor mai aștepta, îi vor mai paște în perioada următoare. Lucrul acesta nu poate să se întâmple, din punctul meu de vedere, într-o țară civilizată sau într-o țară cu pretenții europene”, a mai spus Ștefan Pălărie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:58 - Ce vor face marii învinși de la alegerile prezidențiale? Ciucă este așteptat să își dea demisia de la șefia PNL, iar Geoană a anunțat că se retrage din politică
08:50 - „Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online, după ce Călin Georgescu a produs surpriza prezidențialelor. „S-au documentat după ce au votat, ca să știe ce-au făcut”
08:43 - Tinerii au ieșit la vot. S-au format cozi la care au stat câteva ore
08:25 - Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor. Este ultranaționalist și contra NATO
08:21 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după centralizarea voturilor din 99,84% din secţii: Călin Georgescu rămâne pe primul loc. Lasconi reduce diferența față de Ciolacu
08:20 - Diana Șoșoacă, mesaj dur în urma rezultatelor parțiale la alegerile prezidențiale: „Trebuie să ieșim în stradă, să-i dăm jos. Nici acum nu ieșiți, măi?”
07:51 - Gelu Duminică, despre ascensiunea lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale: „Lucrurile vor arăta și mai rău. Pentru noi și pentru toți cei care ne urmează”
07:33 - Nicolae Ciucă, despre rezultatul alegerilor prezidențiale: „Este un eșec pe care trebuie să îl asumăm cu toții, începând cu mine și cu toată echipa de conducere a partidului”
00:35 - George Simion și-a recunoscut înfrângerea: „I-am transmis felicitări domnului Georgescu. Vom susține în turul 2 pe oricine intră acolo şi nu e Ciolacu”
23:55 - Surse: Nicolae Ciucă a demisionat de la șefia PNL