O inițiativă legislativă depusă la Senat scutește personalul din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională de la obligația publicării declarațiilor de avere și de interese. Reacția ANI

O inițiativă legislativă depusă la Senat scutește personalul din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională de la obligația publicării declarațiilor de avere și de interese. Reacția ANI
Agenția Națională de Integritate. Sursa foto: Facebook

O inițiativă legislativă depusă săptămâna trecută la Comisia juridică a Senatului scutește practic personalul din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională de la obligația de a mai publica declarațiile de avere și de interese. Propunerea a fost criticată de Agenția Națională de Integritate (ANI).

Personalul din instituțiile de forță ar putea fi scutit de obligația depunerii declarației de avere

Potrivit unui comunicat al ANI, la Comisia juridică a Semnatului au fost depuse mai multe amendamente la Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, care vor avea ca efect imediat introducerea unui regim special de integritate pentru „personalul din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională pentru care, potrivit statutului ori prin natura atribuţiilor de serviciu apartenenţa la aceste instituţii reprezintă informaţii clasificate ori confidenţiale/nedestinate publicităţii ori prin a căror diseminare neautorizată se pot prejudicia ordinea publică, securitatea naţională, apărarea ţării, interesele persoanelor de drept public deţinătoare, rezultatul misiunilor specifice, ori se pot dezvălui surse confidenţiale, se pot pune în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma misiunilor specifice”.

ANI mai susține că amendamentele nu precizează explicit care sunt aceste categorii de personal exceptate. În schimb, amendamentele prevăd că aceste persoane vor fi stabilite prin norme interne ale instituţiei. Asta, spune Agenția, contravine grav normelor constituţionale şi de tehnică legislativă,

Pe de altă parte, în secţiunea aferentă motivării amendamentelor, autorul precizează că această excepţie s-ar putea aplica la „structurile specializate ale MAI în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale”.

Avertismentul ANI privind inițiativa legislativă depusă la Senat

Agenția Națională de Integritate a explicat apoi efectele implementării unor astfel de inițiative:

  • Declaraţiile de avere şi de interese depuse de către aceste persoane nu vor mai fi publice, ci vor trebui păstrate „în locuri special amenajate, în condiţii în care să asigure confidenţialitatea”. ANI nu va mai putea primi şi gestiona declaraţii pentru aceste categorii de persoane
  • declaraţiile de avere şi de interese ale persoanelor vizate de amendamente vor putea fi accesate de inspectori de integritate special desemnaţi şi doar la sediul instituţiei din care fac parte
  • interacţiunea inspectorilor ANI cu persoana evaluată se va realiza prin intermediul unor persoane anume desemnate de către instituţia în care îşi desfăşoară activitatea persoana evaluată
  • noile amendamente creează obligaţia ANI de a transmite rapoartele de evaluare în primă fază către conducătorul instituţiei din care face parte persoana evaluată, urmând ca ulterior să trimită raportul de evaluare şi instituţiilor cu competenţe în controlul respectării legislaţiei, fiscale, penale, disciplinare
  • adoptarea acestor amendamente ar duce la afectarea şi întârzierea activităţii de evaluare în cele peste 380 de dosare aflate în prezent pe rolul agenţiei şi a altor câteva zeci aflate pe rolul instanţelor
  • activitatea de evaluare a averii se va realiza de către inspectori de integritate anume desemnaţi, aspect ce va crea un profund caracter de subiectivitate şi o lipsă de imparţialitate în ceea ce priveşte repartizarea sesizărilor

ANI a mai transmis că pentru persoanele vizate de aceste modificări legislative a identificat până până acum peste 800 de incidente de integritate constând în incompatibilităţi, conflicte de interese în materie administrativă, averi nejustificate cu o valoare totală de aproximativ 20,2 milioane lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)