Carmen Tănase, în vârstă de 62 de ani, se pregătește să revină pe micile ecrane în noul sezon al serialului „Clanul” de la Pro TV. Actrița a dezvăluit câteva detalii despre personajul său, afirmând că acesta va suferi o schimbare.
După vizionarea primelor două episoade din noul sezon, Carmen Tănase a vorbit despre experiența trăită pe platourile de filmare. Cel de-al doilea sezon al serialului „Clanul” a debutat duminică, 19 februarie.
„O să-i surprindă fiecare episod. Pentru că fiecare episod este făcut în așa fel încât să îți taie elanul de a anticipa. Așa lucrează echipa noastră, dar o să vă surprindă și personajul meu, Tanti Luminița. O să aibă parte de o schimbare și eu mă bucur foarte tare pentru schimbarea asta, dar nu spun care…”, a afirmat Carmen Tănase, în cadrul unui interviu pentru tvmania.
Celebra actrița a dezvăluit de ce îi place să joace în serialul regizat de Anghel Damian. „Luminița” și-a amintit de primele zile de filmare din sezonul 1: „Au fost foarte grele, dar extrem de ‘profi’. Adică, se întâmplă adesea să îmi fie ușor să fac ceea ce mi se cere și atunci ziua trece OK. Aici… Anghel (Damian, n.r.), în special, cu el am filmat, mi-a cerut lucruri foarte dificil de făcut, foarte solicitante. Și mie asta îmi convine cel mai tare. Eu așa vreau să lucrez. Eu când vreau să lucrez, vreau să-mi fie greu, nu vreau să-mi fie ușor”.
Carmen Tănase a mai adăugat că, datorită faptului că are „oarecare experiență”, îi este deseori ușor să intre în rol. Cu toate acestea, „când îmi e greu, când cineva mă solicită și apasă pe anumite coarde, atunci îmi place și mie.”.
În cadrul aceluiași interviu, actrița și-a amintit de o întâmplare petrecută în primul sezon din „Clanul”: „A fost un moment foarte greu când îi spuneam Ilincăi și aveam, așa, o criză undeva pe jos, în bucătărie, cu farfuriile sparte, în primele episoade.
Le spuneam Ilincăi și lui David, cumva plângând, toată povestea cu copilul pierdut și cu cel mare care este într-un fel pierdut și el. Ăla a fost un moment foarte greu, foarte solicitant”, a dezvăluit actrița, care recunoaște că fanii o tot întreabă, pe rețelele sociale, „de vreo lună, când începe” sezonul 2.