În cadrul emisiunii Ultimul Cuvânt de pe B1 tv, moderată de Cătălin Spirea, Victor Ponta a fost prezent și a răspuns întrebărilor moderatorului, dar și ale lui Ion Cristoiu.
Întrebat de către moderator despre problemele refugiaților din România, premierul României, Victor Ponta a declarat că țara noastră va avea numeroase probleme cu integrarea migranților în țara noastră.
Acesta a declarat că România este, deocamdată, pregătită numai cu locul în care refugiații vor fi duși. Integrarea refugiaților în România este grea, din cauza faptului că țara noastră nu are bani pentru refugiați, guvernul atribuind o sumă mult prea mică fiecărui migrant, pe zi. Acesta a spus că „prin legea de acum, noi alocăm 3 lei pe zi fiecărui migrant. Este insuficient”.
Cu toate acestea, Ponta a afirmat că „vom plăti Serbiei bani pentru îngrijirea refugiaților”.
Premierul României a spus că una dintre cele mai mari probleme cu care se vor confrunta migranții în țara noastră sunt cardurile de sănătate și faptul că cheltuielile medicale vor fi suportate din buget.