Raed Arafat a anunțat că își va reînnoi asigurarea locuinței: „Nu am avut timp, dar vă asigur că o voi face”

Raed Arafat a anunțat că își va reînnoi asigurarea locuinței: „Nu am avut timp, dar vă asigur că o voi face”

Secretarul de stat, Raed Arafat, a anunțat că își va reînnoi asigurarea facultativă a locuinței pe care o deține în județul Ilfov atunci când timpul îi va permite acest lucru. El a tras și un semnal de alarmă în ceea ce privește plata despăgubirilor.

Raed Arafat: „Dacă omul a plătit va trebui despăgubit”

„Am avut (n.a asigurare de locuință), nu este reînnoită, urmează să o reînnoiesc. Nici nu am avut timp să fac multe chestii pentru mine personal. Vă asigur că o să fie reînnoita. Am avut asigurare facultativă, care o include și pe cea obligatorie”, a spus, miercuri, 15 februarie, Raed Arafat.

De asemenea, Raed Arafat a anunțat că seismul de 5,7 grade, produs marți în Gorj a fost urmat, miercuri, de peste 160 de replici. Acesta a avut efecte în 22 de localități din județele: Gorj, Dolj, Hunedoara, Mehedinți și Vâlcea, potrivit hotnews.ro.

În 2018, în contextul unor inundații, Raed Arafat a atenționat firmele de asigurări în privința unor reclamații în mai multe locuri din țară că nu s-au plătit despăgubirile aferente primei de 10-20 de euro pentru asigurarea obligatorie a locuinței, potrivit sursei citate.

Întrebat dacă a mai auzit de astfel de reclamații, în special în contextul cutremurului din Gorj, Raed Arafat a răspuns:

„Da, era pe partea de inundații și zone rurale, unde am avut semnalări că oamenii au plătit și apoi erau găsite zeci de motive ca să nu fie despăgubiți. Și acest lucru este extrem de important, pentru că este o piață foarte mare, se primesc bani foarte mulți, poate că sumele nu sunt suficiente, nu intru în domeniul asigurărilor, că nu este domeniul meu, însă este clar că dacă omul a plătit va trebui despăgubit.

Și dacă sunt motive de a refuza despăgubirea trebuie să fie motive foarte clare și nu se poate să fie mai multe motivele de a nu despăgubi, decât motivele de a despăgubi.

Astea sunt probleme despre care am fost sesizați la un moment dat, nu știu dacă continuă pe partea de inundații în zonele rurale”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`