Bogdan Socol a murit la 42 de ani! Celebrul comentator sportiv ar fi suferit un șoc hipotermic (VIDEO)

Bogdan Socol a murit la 42 de ani! Celebrul comentator sportiv ar fi suferit un șoc hipotermic (VIDEO)
Foto: Facebook / Bogdan Socol Oficial

Bogdan Socol, comentator și jurnalist sportiv, a murit la vârsta de 42 de ani, vineri, din cauza unui șoc hipotermic, potrivit GSP.ro.

Comentatorul sportiv Bogdan Socol a murit la 42 de ani

Conform informațiilor GSP, jurnalistul sportiv ar fi suferit un șoc hipotermic vineri, în timpul unui anternament, când a înotat în apa rece și a rămas blocat sub stratul de gheață. El nu a reușit să mai găsească ieșirea la suprafață și nu a putut fi salvat la timp, notează publicația.

Bogdan Socol se pregătise constant în condiții extreme în ultimele luni, în lacuri înghețate și ape cu temperaturi scăzute, uneori singur, spune GSP, care susține că jurnalistul a ignorat avertismentul specialiștilor de a nu se mai aventura pe cont propriu.

Managerul lui FCSB, Mihai Stoica, i-a adus un omagiu regretatului jurnalist.

„Astăzi, în împrejurări tragice, a plecat dintre noi la doar 42 ani un om care a iubit enorm fotbalul și Steaua, un om a cărui voce ne va rămâne în memorie și a cărui pasiune pentru sport va fi greu de egalat. Am avut privilegiul de a colabora la Fotbal European 4 ani. 4 ani de emisiuni de care îmi voi aminti cu drag. Rămas bun, Bogdan Socol, Dumnezeu să te odihnească în pace!”, a scris Mihai Stoica, vineri seară, pe Facebook.

Bogdan Socol s-a născut pe 10 august 1980, la Brașov, și era absolvent al Școlii Superioare de Jurnalistică din București, iar de-a lungul carierei a lucrat pentru mai multe publicații din România, inclusiv pentru B1 TV, acolo unde a avut emisiunea „Un pont pe zi”.

Potrivit Orangesport.ro, jurnalistul a scris cinci cărți: „Jurnalul unui iubitor de fotbal”, „100 de fotbaliști legendari”, „Jurnalul Cupei Mondiale 2018”, „100 de sportivi legendari” și „El Superclasico: O călătorie în inima celui mai fierbinte derby al planetei”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`