Posibilele revendicări teritoriale ale Ungariei și relația cu Rusia, subiect de dispută între Budapesta și Bratislava. Ambasadorul slovac, convocat la MAE ungar

Posibilele revendicări teritoriale ale Ungariei și relația cu Rusia, subiect de dispută între Budapesta și Bratislava. Ambasadorul slovac, convocat la MAE ungar
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Massimo Paolone

Ambasadorul Slovaciei la Budapesta a fost convocat la Ministerul ungar al afacerilor externe din cauza declarațiilor făcute recent de ministrul slovac de externe, Rastislav Kacer, cu privirie la posibile revendicări teritoriale ale Ungariei în ceea ce privește Slovacia, transmite tasr.sk.

Ambasadorul Slovaciei, convocat la MAE al Ungariei

Întrebat într-o dezbatere televizată dacă Ungaria ar putea să formuleze revendicări teritoriale în privința Slovaciei în următorii ani, ministrul slovac al afacerilor externe spunea: „Dacă Vladimir Putin ar fi avut mai mult succes și Rusia s-ar fi aflat la poarta Slovaciei în est, cred că ne-am fi confruntat cu astfel de revendicări chiar astăzi, din păcate”.

Secretarul de stat din MAE ungar care este însărcinat cu relațiile bilaterale, Tamas Menczer, a reacționat și a spus că Euroa se confruntă cu provocări mari, așa că este nevoie de politicieni responsabili, iar actualul ministru slovac de externe nu este unul dintre ei.

„Ministrul Kacer practic atacă Ungaria pentru că sprijinim pacea și ne opunem sancțiunilor. Nu vom schimba acest lucru, chiar dacă ministrului Kacer nu îi place. Astăzi (miercuri, 8 februarie 2023, n.r.) l-am convocat pe ambasadorul slovac din Budapesta la Ministerul Afacerilor Externe (al Ungariei, n.r.) și i-am spus că declarațiile lui Rastislav Kacer sunt inacceptabile și fără sens”, a scris Menczer, adăugând că parteneriatul ungaro-slovac și Grupul de la Vișegrad vor supraviețui mandatelor unor figuri precum Kacer.

Publicația Politico îl acuza recent pe premierul ungar Viktor Orban că îi spune Ucrainei să renunțe, dar și că este de părere că Vladimir Putin nu va pierde războiul, iar timpul este de partea Rusiei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`