Golești: Bătrână cu picioarele amputate, cărată cu roaba de vecini până la spital și înapoi acasă. Ce spune primarul (VIDEO)

Golești: Bătrână cu picioarele amputate, cărată cu roaba de vecini până la spital și înapoi acasă. Ce spune primarul (VIDEO)
Bătrână din Golești, Vâlcea, transportată cu roaba la spital. Sursa foto: Captură Video - VTVRomania / YouTube

O femeie din Golești, Vâlcea, care are picioarele amputate, e transportată la spital cu roaba, deoarece ambulanța nu poate ajunge la ea. La fel se întâmplă și cu alți bolnavi care locuiesc în același cătun în care se află ea. Se întâmplă asta deoarece nu există pod peste un pârâu din zonă. Sătenii au cerut de mai multe ori ajutor administrației locale, dar primăria spune că nu există fonduri, informează Adevărul.

Dusă cu roaba la spital

Elena Popa are 85 de ani, iar luna trecută a fost dusă la spital pentru amputarea celui de-al doilea picior. Acum e imobilizată la pat. Atunci, o ambulanță tractată prin apele pârâului Sâmnic i-a venit în ajutor, numai că, la revenirea acasă după un control ulterior, salvarea nu a mai putut s-o ajute, așa că au transportat-o vecinii cu roaba până la domiciliu.

„Cu roaba, maică, mă cară, că nu au cu ce altceva să mă ducă sau să mă aducă de la strada principală”, a mărturisit bătrâna cu lacrimi în ochi.

Imaginile revoltătoare au fost surprinse luna trecută, dar acum au apărut în spațiul public.

Băiatul femeii, și el bolnav, tot cu roaba e transportat la spital, la fel și alte persoane care locuiesc în același cătun. Cu toții sunt despărțiți de strada principală de pârâul Sâmnic. După viitura din 2018, au rămas fără puntea pietonală de acces. Oamenii au strâns bani și au construit o alta, dar aceasta nu e sigură. Ambulanța nu poate trece decât când apele sunt scăzute sau pârâul e înghețat.

Ce spune primarul din Golești

Sătenii au cerut primăriei să construiască un pod peste pârâu, dar primarul Adrian Mitrache spune că nu sunt bani.

„Dânșii solicită să construim un pod acolo. Dar nu avem bani la buget, cu care să-l construim. O simplă punte pietonală costă 250.000 – 300.000 de lei, cel puțin. I-am ajutat cum am putut. Înainte, după ce treceau albia pârâului Sâmnic, nu aveau nici cale de acces spre casă. Am reușit să construim un drum de acces ca să poată să treacă și mașinile. Un localnic a permis să se construiască drumul pe proprietatea sa. Dar, în momentul în care râul este umflat pe acolo nu se mai poate trece. Sunt aproximativ 30 de case construite peste albia râului. Dintotdeauna calea de acces acolo s-a făcut direct prin cursul apei”, a declarat primarul Adrian Mitrache, citat de Adevărul.

O situație similară a fost surprinsă recent și în Iași.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)