Victor Ponta: Nu plec până nu mărim pensiile și în 2016

Victor Ponta: Nu plec până nu mărim pensiile și în 2016
Foto: cotidianul.ro

Premierul Victor Ponta le-a transmis pensionarilor că nu va pleca din funcția sa de șef al guvernului până nu va mări pensiile și în 2016. Acesta a subliniat faptul că guvernul din care face parte a mărit pensiile în fiecare an, începând cu anul 2013 și că dorește să facă același lucru și în 2016.

“În 2013 am reușit să creștem pensiile, în 2014 la fel, în 2015 la fel și îmi zicea cineva aici când am intrat să nu plec de la guvernare. Nu plec, pentru că trebuie să mărim pensiile și în 2016 și când vor veni unii care nu au tăiat pensii, ci le-au mărit și au avut grijă de pensionari, atunci îi lăsăm pe ei”, a spus Ponta, conform agerpres.

Declarația a fost spusă de Ponta la Balul Pensionarilor, organizat de Primăria Târgu-Jiu la un restaurant din Municipiu pentru aproximativ 1.500 de vârstnici. Alături de Ponta și de autoritățile locale și județene a fost și președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`