Bilanțul negru de după cutremur se apropie de 8.000 de decese și peste 39.000 de răniți. Salvatorii din China au ajuns în Turcia

Bilanțul negru de după cutremur se apropie de 8.000 de decese și peste 39.000 de răniți. Salvatorii din China au ajuns în Turcia
Foto: Hepta - Abaca Press / Depo Photos

Bilanţul încă provizoriu al victimelor cutremurelor devastatoare care a lovit Turcia şi Siria a crescut la cel puţin 7.926 de morţi, transmite CNN. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat stare de urgenţă pentru o perioadă de cel puțin trei luni în provinciile afectate de seism.

Cel puţin 16.139 de echipe lucrează la operaţiunile de căutare şi salvare

ONU a transmis că drumul care duce la singurul coridor de ajutor umanitar între Turcia şi Siria a fost avariat de cutremurul de luni, îngreunând eforturile de ajutorare. Bab al-Hawa este singurul coridor de ajutor umanitar aprobat de ONU între Siria şi Turcia.

Echipa chineză de salvare în caz de cutremur, care a ajuns în Turcia, este formată din 82 de membri, a adus 20 de tone de materiale și echipamente medicale și de salvare, precum și patru câini de căutare și salvare, potrivit CCTV.

Echipa va coopera cu guvernul local, cu ambasada din Turcia, cu Națiunile Unite și cu alte agenții în cadrul misiunilor, inclusiv înființarea unui comandament temporar, efectuarea de operațiuni de căutare și salvare a personalului și furnizarea de ajutor medical, a precizat CCTV.

Separat, echipe de salvare ale societății civile cu cel puțin 52 de membri din mai multe provincii din China, inclusiv Zhejiang, Jiangsu, Jiangxi și Guangdong, se îndreaptă spre zonele afectate de cutremur din Turcia pentru a efectua lucrări de salvare, a raportat CCTV.

China s-a angajat deja să acorde Turciei o primă tranșă de 40 de milioane de yuani (5,9 milioane de dolari) sub formă de ajutor de urgență.

Catastrofă umanitară în Siria

Vremea extremă îngreunează eforturile de salvare. Replicile sunt, de asemenea, un potențial pericol. Mii de clădiri s-au prăbușit în cele două țări, iar organizațiile umanitare avertizează cu privire la repercusiuni catastrofale în nord-vestul Siriei, unde milioane de persoane vulnerabile și strămutate se bazau deja pe sprijin umanitar.

Imaginile din satelit arată amploarea pagubelor în orașele turcești Islahiye și Nurdagi, lângă epicentrul cutremurului.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că până la 23 de milioane de oameni ar putea fi afectați de cutremur.

Situația este deosebit de gravă în Siria, unde ONU spune că aproape 70% din populație avea nevoie de asistență umanitară înainte de cutremur – o problemă care a fost agravată de noua tragedie.

Pagubele au cauzat o întrerupere temporară a ajutorului transfrontalier al ONU în Siria. Între timp, spitalele din țara lovită de război sunt „absolut supraaglomerate”, a declarat reprezentantul UNICEF la Alep.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)