Ion Cristoiu: Cum a reușit Rareș Bogdan rara performanță de a lua în serios în direct la tv halucinațiile unui nebun!

Ion Cristoiu: Cum a reușit Rareș Bogdan rara performanță de a lua în serios în direct la tv halucinațiile unui nebun!

Rareș Bogdan a scris un anunț, miercuri, pe contul său de facebook, care a făcut presa românească să se agite. Acesta dezvăluia că în emisiunea sa va avea un invitat special care va face niște ”dezvăluiri bombă” despre Liviu Dragnea, însă nu a fost așa cum spunea jurnalistul.

„Anunțul făcut de Rareș Bogdan m-a făcut să-mi las deoparte lecturile care n-au nici o legătură cu prezentul românesc (citesc cu creionul în mînă o carte de excepție apărută în Franța despre una dintre cele mai costisitoare Operații clandestine ale CIA din timpul războiului rece: Finanțarea unor opere literar-artistice precum filmul 1984 al lui George Orwell pentru caracterul lor violent anticomunist) și să mă uit la Realitatea Tv”, spune Ion Cristoiu pe blog.

Cristoiu este de părere că invitatul lui Rareș Bogdan era ”nebun” în sensul propriu al cuvântului. ”Pînă și o fătucă din presă și-ar fi dat seama că numitul Romică Părpelea suferea de mania persecuției pigmentată cu deraieri ale gîndului și halucinații cu ochii deschiși”, mai declară omul de presă.

Rareș Bogdan trebuia să își dea seama în ce situație este pus și să-l ”expedieze” pe invitat în pauza de publicitate acolo unde îi este locul: ”la spital”.

Ion Cristoiu crede că Rareș Bogdan nu este un jurnalist de ”ici de colea”, iar cu toate acestea el nu numai că nu a încheiat dialogul, dar a și luat în serios ”istoria paranoică” spusă de invitat: ”Romică Părpelea susținea nici mai mult nici mai puțin că i s-au promis 100.000 de euro printre alții de către avocatul lui Liviu Dragnea – Marian Nazat – în schimbul retragerii unui așa zis denunț din 20 august 2012, privind fraudarea Referendumului la secția de votare condusă de el, Părpălea, retragere la care el a procedat după trimiterea lui Liviu Dragnea în judecată. Orice ziarist știe însă că Liviu Dragnea a fost anchetat de DNA nu pe paza unui denunț, ci pe baza unei autosesizări a DNA”, clarifică Ion Cristoiu.

Emisiunea a durat două ore, iar în tot acest timp Ion Cristoiu a vrut să-i trimită de vreo câteva ori un SMS lui Rareș Bogdan: ”Salvează cît mai poți! Întrerupe emisiunea și cere-ți scuze de la telespectatori!”, dar el s-a oprit de fiecare dată întrebându-se dacă Rareș Bogdan a știut înainte de emisiune condiția invitatului.

În încheiere, Cristoiu adaugă că după o oră l-a apucat o ”tristețe cumplită”, provocată de gândul că va rămâne în memoria oamenilor cu o etichetă insultătoare: ”A fost jurnalist român”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`