Rechizitoriul lui Niculae Bădălău, fost ministru PSD al Economiei, arată corupția din județul Giurgiu și lupta pentru contractele pe bani publici dintre PSD și PNL, informează G4Media. Procurorii susțin că lucrările din bani publici erau atribuite prin corupție, iar finanțările de la unele instituții centrale erau obținute prin trafic de influență.
Anchetatorii arată că Niculae Bădălău i-ar fi cerut lui Dan Păsat, primarul susținut de PNL din comuna Bucșani, atribuirea unui contract de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă în valoare de peste 7 milioane de lei pentru firma controlată de ginerele lui, Răzvan Marica. La schimb, Bădălău i-ar fi promis primarului că îi va obține finanțare pentru un proiect de la o instituţie centrală.
Rechizitoriul mai arată că Niculae Bădălău se lăuda că le suflă contractele liberalilor din județ, dar și că-i ajuta să obțină finanțare de la o instituţie centrală pentru alte lucrări.
G4Media precizează că Dan Păsat, parlamentar PDL acum 10 ani, a fost condamnat pentru șantaj în 2013 și, de teama de a nu deveni recidivist, a decis să colaboreze cu procurorii. Prin urmare, el a beneficiat de clauza de exonerare penală.
Pe 10 noiembrie 2022, Păsat l-a denunțat pe Bădălău și le-a oferit procurorilor înregistrări cu fostul ministru, făcute cu telefonul. El a acceptat apoi să poarte tehnică de interceptare montată de DNA la întâlnirile cu Bădălău.
Stenograma unei discuții dintre Dan Păsat și Niculae Bădălău din 9 august 2022, înregistrată de Păsat cu telefonul și oferită procurorilor:
PĂSAT DAN: Foarte bine.
BĂDĂLĂU NICULAE: L-am ajutat de nu știu câte ori.
PĂSAT DAN: Foarte bine! Să fii sănătos!
BĂDĂLĂU NICULAE: Pe GRASU (deputatul PNL de Giurgiu, Alexandru Andrei – n.r.). L-am scăpat: „Șefule!”
PĂSAT DAN: …[râde]…
BĂDĂLĂU NICULAE: I-am luat sala de sport la OINACU, la FABIAN (Fabian Țîrcă – secretarul general al PNL Giurgiu și primar în comuna Oinacu – n.r.). Fii atent aici! Face licitație, se duce la ….
PĂSAT DAN: Da.
BĂDĂLĂU NICULAE: O chem pe … și îi spun: ”Fă, mânca-mi-ai …(cuvânt obscen)…dacă nu te calc în picioare, dacă nu îmi dai sala de sport.” ”N-o fac eu. Am dat-o.” N-o fac că …(neinteligibil) …Dar să-l omor pe GRASU că mă enervase cu…
PĂSAT DAN: Da, știu, ce aveți voi.
BĂDĂLĂU NICULAE: … o șmecherie. Vorbea urât. Iau sala de sport. Mamă! S-a dus la Parlament, s-a dus la mă-sa în c**, s-a dus la nu știu ce. ”Cum, domnule, să ia sala un P.S.D.-ist?” Noi cu CIUCĂ, la 2 săptămâni… săptămânal aveam acolo, la 2 săptămâni aveam ședință de PNL. Și i-a zis lui CIUCĂ: ”Domnul Prim, am luat și eu sala de sport din …[neinteligibil]…” Eu îl știu pe ăsta de când eram ministru, el era… ă… șeful statului major și avem… că aveam fabricile alea de armament. ”Am luat o sală…” Mă calcă ăsta în picioare. Nici nu-l știa pe GRASU.
PĂSAT DAN: Nu, păi n-aveai de unde…
BĂDĂLĂU NICULAE: Nici nu-l știa …[neinteligibil]…
PĂSAT DAN: Slab rău.
BĂDĂLĂU NICULAE: Și îl prind pe… Fii atent! Și ca să îl enervez mai rău îl prind pe FABIAN (Fabian Țîrcă – secretarul general al PNL Giurgiu și primar în comuna Oinacu – n.r.) la nuntă la GHIDĂNAC (Marin Ghidănac – primarul PNL din comuna Roata de jos, județul Giurgiu – n.r.).
Au venit toți. Acolo, a făcut la fiică-mea (fiica lui Niculae Bădălău, Sabina Marica-Bădălău, deține domeniul Monato din Bolintin, cu salon de evenimente. Potrivit presei, ar fi investit 4 milioane de euro în restaurant, doar un candelabru ar fi costat 100.000 de euro – n.r.).
A venit și DAN MOTREANU (liderul organizației PNL Giurgiu – n.r.) și ăștia și zic: ”Bă FABIANE, fii atent aici, că îți bag și dispensarul.” Are un dispensar de un miliard și ceva. Ce …[cuvânt obscen]… mea o face el acolo, nu știu. Zic: ”Îți bag și dispensarul, dar îți dau licitația la tine”, că la astea mai micuțe le dă licitațiile la comune, ca să nu mai…că sunt ei… au multe… ”dar mi-l dai mie.” Eu știind că FABIAN, finul lui ăsta …[neinteligibil]…
PĂSAT DAN: Da, e finu-său.
BĂDĂLĂU NICULAE: DANE, n-am apucat să mă duc până la un scaun încolo, că a și venit GRASU (deputatul PNL de Giurgiu, Alexandru Andrei – n.r.) după mine: ”Băi, ești nebun, ce …[cuvânt obscen]… mea ai …[neinteligibil]…dispensarul lu’ ăsta?”…[râde]… ”Du-te, mă, dracu’ de aici cu dispensarul tău!”
La vreo 4 zile mă sună: ”Hai cu mine la …, să-mi dea dispensarul”. Zic: uite, mă, îmi băgai un băț în cur. Fir-ați ai dracu!
PĂSAT DAN: NICULE, ne ajutăm. Tu vorbește pentru primărie și aia și eu…
BĂDĂLĂU NICULAE: Da, mă, da.>>
Alexandru Andrei a negat că ar fi discutat cu Bădălău, potrivit G4Media. Andrei, care a fost în trecut la PSD, e acum deputat PNL de Giurgiu și prim-vicepreședinte al PNL Giurgiu.
Procurorii mai spun că Bădălău i-ar fi oferit un comision primarului Păsat de 7% (170.000 de euro) din valoarea contractului de peste 7 milioane de lei. Contractul a fost încheiat în 2019 între primărie și asocierea de firme Samby Impex – Aris Construct. Samby Impex îl are ca unic asociat pe ginerele lui Bădălău, Răzvan Alexandru Marica.
Pe 25 noiembrie 2022, prin intermediul directoarei tehnice de la firma Samby Impex, Elena Matache, Nicuale Bădălău i-a dat primarului din Bucșani 35.000 lei, reprezentând o parte din comision.
Pe 19 noiembrie 2022, acasă la primar, Bădălău și Păsat au ajuns la o înțelegere, întâlnirea fiind înregistrată ambiental de primarul care deja colabora cu procurorii:
„PĂSAT DAN: Dă 7 % din lucrare și la aia veche și la asta acuma și la aia nouă. Asta spuneți voi. Am înțeles.
BĂDĂLĂU NICULAE: …(mișcă capul sus-jos cu un gest care semnifică aprobarea )….
PĂSAT DAN: O (pe Elena Matache – directoarea tehnică de la Samby Impex – n.r.) trimiți cu plicul și văd eu ce fac. Am înțeles. Gata. E închis”.
Pe 25 noiembrie, procurorii au constatat flagrantul, pe 28 au obținut arestarea lui Bădălău, iar pe 16 decembrie l-au trimis în judecată.
Într-un dosar separat e vizat Gabi Bădălău, fiul fostului ministru, care ar fi supravegheat transmiterea comisionului către primarul din Bucșani.