Eveniment - 02 dec, 18:45
Șase persoane, printre care trei copii, au fost rănite duminică, în zona localității Porumbacu de Jos, județul Sibiu, după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit din cauza neadaptării vitezei la condițiile meteo.
„Două autoturisme s-au ciocnit frontal. Şoferul unui autoturism care circula spre Sibiu, în curbă, pătrunde uşor pe contrasens şi loveşte o maşină condusă regulamentar, proiectând-o în afara drumului. Din cercetări s-a stabilit că accidentul s-a produs pe fondul vitezei neadaptate la condiţii de ploaie, carosabil umed şi drum în curbă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.
Traficul a fost blocat pentru o oră, scrie Mediafax.
Cinci dintre cele şase persoane rănite au fost transportate la spitale din Sibiu.