O canadiancă și-a recunoscut vinovăția la trei ani după ce i-a trimis lui Donald Trump un pachet care conținea otravă; nu se știe ce s-ar fi putut întâmpla dacă plicul nu ar fi fost interceptat și verificat, în septembrie 2020, înainte de a fi livrat la Casa Albă.
FBI a găsit amprentele lui Pascale Ferrier, în vârstă de 55 de ani, pe scrisoare, care l-a îndemnat pe Trump să renunțe la cursa prezidențială, relatează BBC.
Suspectul este o femeie care avea asupra sa o armă de foc în momentul arestării.
Substanța folosită, ricina, este cea mai toxică substanţă din regnul vegetal: de 6.000 ori mai puternică decât cianura. Este mortală în caz de ingerare, inhalare sau injectare şi nu are antidot; în funcție de doză, poate provoca moartea în decurs de 36 până la 72 ore.
„Nu există loc pentru violența politică în țara noastră și nicio scuză pentru a amenința funcționarii publici sau pentru a pune în pericol funcționarii publici”, a declarat avocatul american de la Washington, Matthew Graves.
Canadianca are dublă cetățenie franceză și canadiană, și a fost arestată când trecea granița în Buffalo, New York, în septembrie 2020.
Ulterior a recunoscut că a făcut ricina, otrava, din deșeurile rămase de la procesarea boabelor de ricin – la casa ei din Quebec.
Femeia a pus toxina într-un pachet care conținea o scrisoare pe care i-a trimis-o fostului președinte, la Casa Albă: „Am găsit un nou nume pentru tine: ‘Clovn urât și tiran’ ”, a scris ea în scrisoarea către Trump, conform anchetatorilor.
Canadiaca a trimis prin poștă scrisori similare către opt oficiali din Texas, simultan.
Ferrier a pledat vinovată și pentru alte acuzații penale: în 2019, Ferrier a fost reținută pentru aproximativ zece săptămâni pentru că a purtat ilegal o armă și a condus fără permis valabil.
Nu este nici singura care a încercat o asemenea crimă: în 2014, un bărbat din Mississippi a fost condamnat la 25 de ani de închisoare după ce a trimis scrisori cu ricină președintelui Barack Obama și altor oficiali.