Comisia Europeană (CE) somează Croația să ofere clarificări „de urgență” referitoare la blocarea frontierei cu Serbia, măsură destinată stopării fluxului de imigranți, relatează Agerpres, citând AFP.
De asemenea, CE a precizat că stoparea tranzitului autoturismelor sârbe ridică „întrebări grave”.
„În acest context special, le solicităm de urgență clarificări autorităților croate”, a declarat purtătoarea de cuvânt pentru afaceri externe a Comisiei Europene, Maja Kocijancic.
Serbia a interzis miercuri seară intrarea pe teritoriul său a autovehiculelor de transport marfă și produselor croate.
Măsura este, de fapt, un răspuns la cea a Zagrebului care a interzis luni intrarea în Croația a camioanelor venind din Serbia, în timp ce relațiile dintre cele două țări au ajuns la cel mai scăzut nivel de la răsturnarea fostului om forte sârb Slobodan Milosevic în 2000,