O profesoară care a fost împușcată de un elev a dat în judecată conducerea școlii care a fost sesizată asupra agresivității copilului dar a refuzat să ia măsuri

O profesoară care a fost împușcată de un elev a dat în judecată conducerea școlii care a fost sesizată asupra agresivității copilului dar a refuzat să ia măsuri

O profesoară dn SUA care a fost rănită după ce a fost împuşcată de un elev în vârstă de 6 ani, a anunţat miercuri că intenţionează să dea în judecată conducerea instituţiei.

Cadrul didactic acuză conducerea instituției că a ignorat de mai multe ori ameninţarea copilului, scrie AFP.

Pe 6 ianuarie, profesoara Abigail Zwerner şi colegii ei au avertizat de trei ori responsabilii şcolii primare Richneck din Newport News, în Virginia, că elevul ar putea fi înarmat şi îşi ameninţă colegii, a transmis Diane Toscano, avocata învăţătoarei „dar administraţia şcolii nu a părut să se îngrijoreze de acest lucru”.

Elevul a tras un glonţ care i-a perforat mâna lui Zwerner, înainte de a a-i atinge pieptul

În vârstă de 25 de ani, profesoara afirmă că a prevenit dimineaţa conducerea şcolii că băiatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a ameninţat un alt copil iar, o oră mai târziu, un alt profesor avertizase că probabil copilul venise înarmat la şcoală fără ca el să o poată verifica ghiozdanul acestuia.

Un al treilea profesor a semnalat că un elev i-a spus în lacrimi că tocmai a văzut pistolul şi a fost ameninţat cu el dar, în ciuda acestor avertismente, conducerea școlii nu a acordat permisiunea de a-i căuta în ghiozdan arma elevului.

„Această tragedie ar fi putut fi evitată în totalitate dacă oficialii şcolii şi-ar fi jucat rolul şi ar fi luat măsuri atunci când au conştientizat un pericol iminent”, a spus Diane Toscano.

Miercuri seara, consiliul şcolii a anunţat viitoarea plecare a şefului autorităţii şcolare, George Parker, „într-o înţelegere „amiabilă”

Decizia demisiei ar fi fost luată „fără motiv”, doar pe baza exclusiv „a traiectoriei şi nevoilor viitoare” ale districtului şcolar, a declarat preşedintele consiliului de administraţie, Lisa Surles-Law, într-un comunicat, numindu-l însă „competent” pe cel carear fi putut preveni incidentul din școală.

Profesoara a supravieţuit unui glonţ în piept tras cu un pistol Taurus de calibru 9 mm dar trebuie să fie supusă altor operaţii.

Autorităţile locale au decis să retragă temporar custodia părinţilor copilului agresiv

Copilul care a folosit arma de foc la școală se află în prezent într-un centru medical, în aşteptarea unei decizii cu privire la o eventuală anchetă penală; având în vedere vârsta sa fragedă, el ar trebui considerat iresponsabil din punct de vedere penal, chiar dacă poliţia a descris împuşcătura ca fiind „intenţionată”.

Părinţii săi vor putea fi acuzaţi și de încălcarea unei legi locale care interzice lăsarea armelor încărcate la îndemâna copiilor sub 14 ani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`