Proiect MAI: Examinatorii auto, testați anual printr-o probă scrisă și una practică

Proiect MAI: Examinatorii auto, testați anual printr-o probă scrisă și una practică
Foto: badpolitics.ro

Examinatorii care îi testează pe viitorii șoferi vor susține anual o probă scrisă, dar și una practică. Asta prevede un ordin al Ministerului Administrației și Internelor care va fi supus, dezbaterii publice. Dacă nu vor trece testul de două ori consecutiv, „profesorii” vor trebui să absolve din nou cursurile pentru atestatul de examinator.

Este vorba despre un test scris și o probă practică pentru verificarea compentențelor pe care ar trebui să le aibă, reiese într-un ordin al Ministerului de Interne.

„Fiecare examinator este evaluat anual privind modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu. Evaluarea anuală se efectuează la locul de muncă al examinatorului, de ofițeri specialiști desemnați de directorul Direcției pentru Permise de Conducere”, se arată în proiectul de ordin al Ministerului de Intern, potrviti Mediafax.

Rezultatele evaluării anuale și atestatele examinatorilor declarați „respinși” vor fi trimise Serviciului regim permise și examinări în cinci zile de la testare.

Examinatorii au dreptul la o reevaluare, dupa 30 de zile calendaristice, însă dacă vor fi respinși și de aceasta dată, vor fi nevoiți să susțină examenul pentru un nou atestat.

Proiectul mai prevede ca examinatorii trebuie să se supună unui proces de formare continuă minimă. Astfel, ei se vor pregati câte patru zile la fiecare doi ani, pentru a-și menține și actualiza cunoștințele.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:22 - Gheţarii din nordul Norvegiei se retrag într-un ritm alarmant
11:18 - Marcel Ciolacu: Dacă cineva a furat voturi la primul tur al alegerilor prezidențiale, ca premier al României, mă voi asigura că va răspunde în fața românilor
11:06 - Toni Greblă: Avem judeţe care au terminat operaţiunea de renumărare. Probabil vom avea ceva întârzieri în județele mari și străinătate
11:04 - Augustin Zegrean: Dacă numără și a treia oară, ies alte rezultate / Am spus încă din iunie, nu amestecați lucrurile că nu o să le mai puteți gestiona / Cred că renumărarea este de natură să îi liniștească pe oameni (VIDEO)
10:57 - Câți bani a dat Călin Georgescu pe vila din Mogoșoaia. A investit în imobiliare și în Austria
10:47 - Augustin Zegrean: Toni Greblă a uitat de contextul în care în 21 decembrie expiră mandatul Președintelui, singurul în drept să convoace Parlamentul nou ales. N-ar trebui să se hazardeze (VIDEO)
10:47 - Bursa de Valori Bucureşti, în cădere liberă: 5 miliarde de lei evaporaţi în câteva minute din cauza haosului politic
10:31 - Ludovic Orban: Forța Dreptei a solicitat BEC posibilitatea ca partidele reprezentate în Birourile Electorale Județene să își desemneze câte 5 delegați neplătiți care să poată participa la renumărarea voturilor
10:29 - Haosul renumărării voturilor. Nu se filmează, nu se primesc observatori, iar sacii sunt desigilați
10:26 - Comisia Europeană va media conflictul între autoritățile din România și TikTok, după ce primele au amenințat că vor suspenda platforma