Premierul francez Manuel Valls a declarat joi seară că Franța nu va primi mai mult de 30.000 de refugiați, în cadrul planului european de distribuire a acestora, notează Mediafax.
„Comisia Europeană a propus (să fie create) centre de primire pentru 160.000 de solicitanţi de azil. Franţa (…) a propus să primească 30.000. Nu va primi mai mulţi”, a precizat Valls.
Planul CE adoptat marți de miniștri de Interne arată că Germania şi Franţa urmează să accepte cele mai multe persoane – 31.443 şi, respectiv, 24.031. Spania, Polonia şi Olanda sunt următoarele – cu 14.931, 9.287 şi, respectiv, 7.214 de azilanţi, potrivit acestui sistem obligatoriu de cote, care are ca criterii populaţia, economia, şomajul şi acceptarea în trecut a unor refugiaţi de către statele membre. România urmează să găzduiască 6.351 de azilanţi.