Cutremurul de 8,3 magnitudine, produs în Chile, a fost urmat de 550 replici până în prezent

Cutremurul de 8,3 magnitudine, produs în Chile, a fost urmat de 550 replici până în prezent

Cutremurul de 8,3 magnitudine care s-a produs în data de 16 septembrie în Chile a fost urmat de 550 de replici până în dimineața zilei de 22 septembrie. Acestea se vor mai produce în continuare timp de cel puțin un an, a declarat directorul Centrului de Seismologie din această țară, Sergio Barrientos, potrivit Agerpres.

Având în vedere magnitudinea de 8,4, se pot aștepta replici multă vreme”, a explicat Rodrigo Cienfuegos, directorul Centrului de Cercetare în domeniul Gestionării Integrate a Dezastrelor din cadrul Universității Catolice din Santiago de Chile.

Doar câteva dintre replicile de până acum au avut magnitutidea mai mare de 7, iar aproximativ 20 au fost peste magnitudinea 6.

Cutremur marți seară în România
Eveniment - 10 dec, 23:08
Cutremur marți seară în România

Seismul din februarie 2010, al doilea ca magnitudine din istoria țării și al optulea la nivel mondial, a fost urmat de 10.000 de replici și că este posibil ca numărul lor să mai crească.

Seismul de săptămâna trecută s-a soldat cu 13 morți și peste 9.000 de persoane afectate și a provocat daune la peste 5.000 de clădiri. (Detalii aici)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`