Un român, disperat după ce a primit o factură uriașă la gaz: „Mi s-a spus că dispozitivul pe care îl am în grădină și care ar trebui să trimită datele contorului nu a mai funcționat”

Un român, disperat după ce a primit o factură uriașă la gaz: Mi s-a spus că dispozitivul pe care îl am în grădină și care ar trebui să trimită datele contorului nu a mai funcționat
Sursa Foto: Pixabay

Un român de 47 de ani a avut un șoc când a primit factura la gaze. Acesta are de plată la aproape 7.000 de euro, echivalentul a 1.510 metri cubi de gaz consumați în doar 47 de zile.

Românul a aflat despre suma enormă când a sesizat că a fost debranșat de la alimentarea cu gaze.

După mai multe apeluri la firma furnizoare românul a aflat cu stupoare că motivul este o factură de  6.914,35 euro, echivalentul a 1.510 metri cubi de gaz consumați în doar 47 de zile.

Șocul a fost imens, mai ales că românul plătea de obicei în jur de 200 de euro lunar pentru consumul de gaze.

„La început mi-au spus că au oprit gazul pentru că era o factură neplătită de 123 de euro. O factură care nu ajunsese niciodată la mine. Am plătit imediat și am trimis chitanța. În acel moment, mi-au spus că există o a doua factură neplătită, scadentă, în valoare de 175 de euro.

Nici aceea nu a mai ajuns. După a doua plată am crezut că am rezolvat problema, în schimb abia urmează drama. Persoana de contact mi-a spus că există o maxi-factură de aproape 7000 de euro, scadentă pe 20 ianuarie. Și că până nu se plătește, nu vor reatașa gazul”, a povestit românul citat de stiridiaspora.ro.

„Mi s-a spus că dispozitivul pe care îl am în grădină și care ar trebui să trimită datele contorului nu a mai funcționat pentru o perioadă. Iar când ar fi început să funcționeze din nou, ar fi oferit suma nebună de 7.000 de euro, o ajustare.

De asemenea, mi-au propus să plătesc în rate, dar eu nu vreau să plătesc. Aparatul este conectat la contorul vecinului și acesta nu a avut probleme. Și apoi, chiar dacă ar fi adevărat, m-ar pune să plătesc pentru consumul de acum câțiva ani cu costurile de astăzi. Dar este greșeala lor, trebuie să plătească pentru ea. Mi-au spus chiar că în ultimul an am primit facturi de zero euro, dar nu este adevărat”, a mai spus românul care a solicitat ajutor prin intermediul presei locale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)