Evgheni Prigojin, tot mai vocalul șef al mercenarilor Wagner, a criticat administrația de la Kremlin pentru că nu a reușit să blocheze platforma americană de video sharing YouTube, potrivit Reuters.
„YouTube este ciuma informațională a vremurilor noastre”, a declarat șeful companiei militare private cunoscute sub numele de Grupul Wagner, reclamând – fără să ofere probe în acest sens – că 40% dintre videourile de pe platformă sunt „politizate și îndreptate împotriva Rusiei”.
În opinia lui Evgheni Prigojin, există două motive care împiedică interzicerea YouTube în Rusia, care a pornit o ofensivă împotriva presei străine în contextul invaziei în Ucraina, și anume: se presupune că platforma este indispensabilă pentru cetățenii de rând, iar administrația președintelui Vladimir Putin se opune.
„Avem un număr mare de oameni în Piața Staraya de la Administrația Prezidențială care se gândesc doar la un singur lucru: dacă ar putea să piardă Rusia războiul cât mai repede, dacă ar putea să vină americanii să ne reguleze cât mai repede”, susține șeful Grupului Wagner.
„Cei care sunt împotriva închiderii YouTube sunt, în opinia mea, oameni care sunt trădători față de poporul lor și de țara lor, trădători față de precedentele și viitoarele generații de ruși. Ei locuiesc în străinătate, își fac vacanțe în străinătate, cresc copii în străinătate, proclamă valori înalte, dar, cu toate acestea, susțin Occidentul în toate modurile posibile și se hrănesc din el”, a adăugat Evgheni Prigojin.
Tensiunile dintre Prigojin și guvernul rus au fost scoase în lumină vineri, când Ministerul rus al apărării a revendicat cucerirea orașului ucrainean Soledar, dar nu a menționat și Grupul Wagner, o miliție de mercenari care operează în afara lanțului de comandă din armata rusă și care postase deja o fotografie cu Prigojin și luptătorii săi în mina de sare din Soledar.
Prigojin a reclamat public încercările de a subestima rolul Wagner și de a-i minimaliza realizările, iar ulterior Ministerul rus al apărării a emis o actualizare și a lăudat „acțiunile curajoase și altruiste” ale luptătorilor Wagner. Kremlinul a negat că ar exista o dispută între cele două părți.