Cod roșu de viscol și ninsori la munte. ANM a emis și alte avertizări de vreme rea. În schimb, în unele zone sunt așteptate temperaturi cu mult peste normalul perioadei (VIDEO)

Cod roșu de viscol și ninsori la munte. ANM a emis și alte avertizări de vreme rea. În schimb, în unele zone sunt așteptate temperaturi cu mult peste normalul perioadei (VIDEO)
Foto simbol: Pixabay

ANM a emis un Cod roșu de viscol și ninsori la munte, precum și alte avertizări de vremea rea, însă în jumătatea de sud-est a României sunt așteptate temperaturi cu mult peste normalul perioadei. Meteorologul Mihai Timu a oferit detalii despre starea vremii, marți, la Știrile B1 TV prezentate de Irina Petraru.

Ce a spus Mihai Timu (ANM), pe B1 TV, despre starea vremii

Meteorologul a confirmat că „pentru perioada următoare avem valabile mai multe atenționări și avertizări generale”, inclusiv un Cod roșu.

„În primul rând, vorbim de acest Cod roșu, cel mai important, care va intra în vigoare în această noapte, la ora 22, și este valabil până mâine la prânz, la ora 14, vizate fiind altitudinile de peste 1.800 de metri din Carpații Meridionali. Acolo va fi viscol puternic, pentru că rafalele vântului vor depăși 120-140 de km/h. Deja avem strat de zăpadă local consistent și, prin urmare, vizibilitatea va fi redusă spre 0. Plus că în acele zone aceste intensificări ale vântului temporar vor fi asociate și cu precipitații predominant sub formă de ninsoare”, a declarat Mihai Timu.

„Pe urmă mai avem tot un Cod portocaliu, valabil tot din această noapte, de la ora 22, și până mâine, la orele prânzului, ora 14. Pentru restul zonei de munte, între 1.500 și 1.800 de metri, ale Carpaților Meridionali, dar și altitudinile de peste 1.800 de metri din Munții Apuseni și nordul Carpaților Orientali, și acolo va fi viscol puternic, rafale de peste 100-110 km/h, în timp ce precipitațiile se anunță mixte și în toate aceste zone se vor strânge și cantități de apă însemnate, de peste 30-50 de l/mp și izolat chiar peste 60-70 de l/mp, aici, în zona Carpaților Meridionali”, a continuat el.

„Mai este valabilă și o avertizare Cod galben, care a intrat în vigoare în urmă cu o oră (adică miercuri, 13 ianuarie 2023, în jurul orei 11, n.r.), valabilă până în seara zilei de 19 ianuarie, tot pentru intensificări ale vântului, cantități de apă importante, mai ales în zona de munte. Plus că în Banat, în Crișana, Maramureș, Dobrogea și nord-estul Transilvaniei, tot în acest interval, ne așteptăm și aici la intensificări ale vântului în zonele mai joase de relief, cu viteze în general de 55-70 de km/h, iar în zona montană să se acumuleze în general cantități de 25 până la 40 l/mp”, a adăugat meteorologul.

În jumătatea de sud-est a României, însă, temperaturile vor fi cu mult peste normalul perioadei.

„Pe lângă aceste avertizări, atenția ne va fi captată în zilele acestea de temperaturi, pentru că acestea vor fi cu mult peste normalul perioadei, mai ales, să spunem, în jumătatea de sud-est a României. Vorbim de Muntenia, Dobrogea, mare parte din Moldova, dar și Oltenia, unde, de exemplu, mâine ne așteptăm la temperaturi de până la 21-22 de grade, mai ales pe Lunca Dunării, și valori similare, în jurul a 20 de grade, se vor înregistra și pe parcursul zilei de joi, după care, ușor-ușor, spre weekend, temperaturile încep să mai piardă câteva grade, dar chiar și așa vom vorbi de o vreme mai caldă decât în mod normal”, a mai spus Mihai Timu, meteorolog ANM.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`