Valeriu Zgonea: Moțiunea de cenzură va fi citită miercuri, la ora 10.00, și dezbătută marțea viitoare, la aceeași oră

Valeriu Zgonea: Moțiunea de cenzură va fi citită miercuri, la ora 10.00, și dezbătută marțea viitoare, la aceeași oră
Foto: B1 TV

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat luni că Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis ca moțiunea de cenzură inițiată de PNL să fie citită miercuri, la ora 10.00, și dezbătută marțea viitoare în plenul reunit, de la ora 10.00, informează Agerpres.

Liberalii au depus, luni, la Parlament, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului.

Anunțul a fost făcut de liderul deputaților PNL, Eugen Nicolăescu, care a declarat că „e foarte greu pentru România să iasă în lume cu un premier inculpat și urmărit penal. (…) România poate fi considerată o țară care ocrotește corupția”.

Din cei 59 de senatori PNL au semnat doar 58, unul dintre ei nefiind prezent.

Pentru ca moţiunea de cenzură să treacă, PNL are nevoie de acordul a 139 de aleşi.

În primavară, opoziţia a mai încercat să trimită acasa cabinetul Ponta, însă fără succes. Motiunea de cenzură dezbătută şi supusă votului in iunie a fost votată de mai puţini parlamentari faţă de cei care au semnat iniţial.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`