Vicepreședintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, a declarat că la începutul săptămânii viitoare ar putea avea loc dezbaterile pe maginea moțiunii de cenzură a liberalilor împotriva premierului Victor Ponta, în condițiile în care textul său va fi depus în Parlament în cursul zilei de luni.
Acesta a precizat că după depunerea sa, calendarul dezbaterii va fi stabilit de Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, informează Agerpres.
„Informația neoficială spune se va depune azi la ora 15,00, situație în care mâine, sau cel târziu poimâine, va fi convocat un Birou permanent reunit pentru a stabili programul. Termenele sunt obligatorii și probabil că vom da un termen scurt pentru citirea moțiunii în plen și, după aceea, un termen în care să se pregătească răspunsul pentru această moțiune. Prezența Guvernului știți că este obligatorie, și prezența primului-ministru. (…) În acest moment nu e stabilit nimic, dar cred că la începutul săptămânii viitoare, luni-marți, cred că am putea dezbate această moțiune”, a declarat Chelaru.
Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat că moțiunea de cenzură fi depusă luni în Parlament de PNL și are ca scop „recâștigarea dreptul României la o guvernare credibilă și are, totodată, legitimitatea oferită de cetățeni”.