PMP: Menținerea lui Victor Ponta în fruntea Guvernului va transforma România în "oaia neagră" a Europei

PMP: Menținerea lui Victor Ponta în fruntea Guvernului va transforma România în "oaia neagră" a Europei

Partidul Mișcarea Populară (PMP) a transmis printr-un comunicat că susținerea pemierului Victor Ponta în fruntea Guvernului „va transforma România în oaia neagră a Europei”.

„După cum se prefigurează evenimentele, Victor Ponta va rămâne în funcția de premier. Interesul național a devenit interesul penal, în înțelegerea coaliției de guvernare, de protecție a liderilor săi în fața justiției. Liviu Dragnea a declarat că-l susține pe Ponta în funcția de premier. Ca de la penal la penal. Lumea civilizată ne privește cu surprindere, cum de nu pricepem că premierul unei țări europene trebuie să aibă o conduită morală impecabilă, pentru că este cartea de vizită a țării, reprezintă un model pentru milioane de cetățeni și tineri. În țările spre care tindem nu se acceptă așa ceva”, se spune în comunicatul PMP, potrivit Agerpres.

Liderii PMP susțin că la un astfel de nivel de reprezentare nu poate exista prezumția de nevinovăție și că nu există conducători anchetați penal sau trimiși în judecată. În codițiile în care premierul va fi susținut în continuare, România se va transforma în oaia neagră a Europei.

Potrivit aceluiași comunicat, coaliția de la putere nu are niciun respect pentru independența justiției, de aceea o atacă cu fiecare ocazie.

„De la ‘marțea neagră’, la zecile de acte normative de amputare a justiției, care așteaptă în sertare un moment prielnic pentru promovare, actuala coaliție încearcă orice metodă pentru a-și salva corupții de anchetele și judecata magistraților”, se afirmă în comunicatul citat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`