Ungaria a redeschis autostrada Belgrad-Budapesta, după ce Serbia a explicat că economia sa are de suferit din cauza închiderii șoselei

Ungaria a redeschis autostrada Belgrad-Budapesta, după ce Serbia a explicat că economia sa are de suferit din cauza închiderii șoselei

Update: Ungaria a decis să redeschidă autostrada care face legătura între Zagreb şi Budapesta, după cinci zile de pauză. Maşinile pot circula din nou pe acolo, dar numai după controale severe ale grănicerilor maghiari.

Măsura vine după ce premierul Serbiei a explicat că economia ţării sale are de suferit şi a cerut redeschiderea de urgenţă a şoselei.

Premierul sârb Aleksandar Vucic a cerut Ungariei să redeschidă de urgenţă autostrada Belgrad-Budapesta, explicând faptul că economia ţării sale are de suferit din aceasta cauză, relatează B1 TV.

Pe de altă parte, autorităţile de la Budapesta sunt din ce în ce mai revoltate de felul în care Croaţia gestionează problema refugiaţilor. Unul dintre consilierii premierului maghiar avertizează că, în cazul în care Zagrebul nu va fi capabil să aperele frontierele externe, Ungaria ar putea bloca aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen.

Corespondentul BBC Piers Scholfield relatează pe Twitter că refugiații care ajung din Tovarnik, Croația, la Beremend, punctul de trecere a frontierei în Ungaria, sunt lăsați să treacă fără niciun obstacol. De altfel, premierul croat Zoran Milanovic a declarat că ţara sa nu va suporta povara a mii de imigranţi şi că aceştia nu vor mai fi înregistraţi de autorităţi.

Confirmarea măsurii vine din partea mai multor refugiați transportați cu autobuzele în Ungaria, de la granița cu Croația la cea cu Austria, scriu jurnaliștii de la BBC.

Între timp, în Croaţia, refugiaţi din Siria şi Afganistan au folosit pietre, sticle şi bâte în bătaia din staţia de tren Beli Manastir. Poliţiştii au fost nevoiţi să intervină. În urma ciocnirilor, mai mulţi refugiaţi s-au ales cu răni.

Peste 13.000 de oameni au trecut din Serbia în Croaţia în mai puţin de două zile, lucru care a blocat centrele de primire. Din acest motiv, Croaţia a închis 7 din cele opt puncte de trecere a forntierei cu Serbia şi a plasat armata în alertă.

Liderii din U.E. se vor reuni pe tema imigrantilor miercuri, la o zi după întrunirea miniştrilor de Interne.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`