Surse: Emil Boc îi va prezenta lui Traian Băsescu lista miniștrilor remaniați

Surse: Emil Boc îi va prezenta lui Traian Băsescu lista miniștrilor remaniați
Foto: gov.ro

Lista miniştrilor remaniaţi ajunge marți pe masa preşedintelui Traian Băsescu. Asta susţin surse politice. Printre cei care ar urma să părăsească cabinetul Boc se află ministrul de Finanțe, Gheorghe Ialomiţeanu, ministrul de Externe, Teodor Baconschi şi ministrul de Interne, Traian Igaş. Iar pretenţiile UNPR ar putea fi mari, având în vedere că, după ultimele mutări în partid, UNPR a ajuns a doua formaţiune din Coaliţia de guvernare, pentru că are 31 de aleşi.

Şi este posibil ca tocmai despre remaniere să se fi discutat astăzi la Guvern, acolo unde au fost președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, secretarul general al PDL, Ioan Oltean şi prim vicepreședintele PDL, Gheorghe Flutur.

Duminică, liderii PDL și șefii organizațiilor județene ale partidului au hotărât ca premierul și șeful statului să decidă dacă este necesară o remaniere și cine ar fi miniștrii remaniați.

Subiectul remanierii a fost adus în discuție după ce Ioan Oltean a spus că ar fi bine ca democrat-liberalii să nu mai facă declarații publice pe această temă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)
20:38 - Orban: CCR probabil a anulat alegerile pentru că în turul 2 nu au ajuns candidații PSD-PNL / Candidatul garantat Ciolacu și Iohannis sigur va pierde / Nicușor Dan, o candidatură serioasă / Antonescu poate să fie sigur că e candidatul UDMR (VIDEO)
19:59 - Bolojan, replică pentru Lasconi: Nu poți demola pe cineva anticipat. Eu am încercat în toţi aceşti ani să nu înjur gratuit pe cineva şi după aia să îi cer a doua zi să mă susţină
19:38 - Turistă izbită de o sanie pe pârtia din Buşteni. Victima, rănită la coloană, a fost preluată de un elicopter (VIDEO)
19:16 - Nicușor Dan, în dezacord cu Antonescu, Bolojan şi Kelemen: Mai important decât urgentarea prezidențialelor e să lămurim de ce au fost anulate alegerile. Dacă nu apar elemente noi, Georgescu are șanse la CEDO
18:51 - David Popovici, criticat de un profesor de economie pentru că și-a cumpărat o mașină de 150.000 de euro: „Mulți ca el au ajuns pe drumuri în final. De aia e importantă educația economică”