O adolescentă de 16 ani din comuna Bogdănești, județul Bacău, a fost găsită parțial carbonizată în grădina casei sale, potrivit Mediafax.
Membrii familiei au descoperit-o luni seara. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru autopsie.
Poliția a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă. Potrivit surselor din anchetă, fata era foarte introvertită.
„Din primele informaţii, tânăra a fumat un pachet de ţigări şi a băut spirt, după care şi-a turnat benzină pe partea superioadă a corpului şi şi-a dat foc. A murit în chinuri. Trupul fetei parţial carbonizat a fost găsit chiar de tatăl ei, o jumătate de oră mai târziu, la 700 de metri de locuinţă”, notează observatornews.
„La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 06.30, o minoră de 16 ani, din comuna Bogdănești a fost găsită de membrii familiei parțial carbonizată, în grădina locuinței. Cadavrul minorei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării autopsiei.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat Inspector principal Cătălina Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
O altă adolescentă din Sibiu a fost răpită luni, 9 ianuarie, de patru bărbați mascați. Aceasta a fost găsită în aceeași zi, în județul Brașov.
Cei patru bărbați suspectați că au răpit o fată de 14 ani din Tălmaciu, Sibiu, chiar din propria casă, au fost prinși.
„Vă informăm că cele patru persoane se află, în prezent, în custodia polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu și sunt audiate cu privire la aspectele de interes în scopul depistării minorei”, a transmis Poliția, potrivit turnulsfatului.