Un inginer român care lucrează în cadrul Mercedes-Benz a anunțat că mașinile noi sunt făcute să reziste între 7 și 12 ani, potrivit playtech.ro.
Acesta a explicat care este motivul pentru care noile autoturisme sunt făcute să aibă o viață atât de scurtă și de ce calitatea acestora scade odată cu trecerea timpului.
Inginerul Paul Danci a făcut o postare pe Facebook prin care a explicat de ce viața noilor mașini este limitată, acestea ajungând să reziste puțin peste un deceniu.
Danci lucrează într-una dintre fabricile Mercedes-Benz, fiind expert în siguranță funcțională și securitate cibernetică în cadrul companiei, la sediul din Sindelfingen, Germania.
Acesta a prezentat care este motivul pentru care calitatea noilor mașini este una scăzută, având o viață de maxim 12 ani.
„Pe deoparte e adevărat, dar nu pentru că cei care le făceau mai demult erau mai buni și cei de astăzi sunt mai puțin buni. Tehnologia a evoluat și ce exista în urmă cu 30-40 de ani în industrie e incomparabil cu ce există acum. Tehnologia era, probabil, chiar rudimentară comparat cu ce există astăzi în industria automotive”, a explicat acesta, potrivit sursei citate anterior.
Danci a explicat faptul că unul dintre principalele motive pentru care mașinile actuale nu se mai fabrică precum cele din trecut este acela că statele au venit cu reglementări foarte clare în ceea ce privește construcția autovehiculelor.
Inginerul român a alcătuit chiar și o listă cu actualele reglementări care au aplicabilitate începând cu acest an:
„Mașinile vor migra spre conceptul de ‹‹serviciu››. Adică mașina ca serviciu, nu ca bun independent deținut de o entitate. Va fi foarte costisitor în viitor, să zicem 12 ani de acum, să întreții o mașină care are în spate servicii ce trebuie să asigure date, securitate, etc. Pe lângă costurile de achiziție și costurile de reparație vor trebui plătite tot felul de abonamente pentru că mașină e conectată și trebuie întreținută, nu doar mecanic.
În concluzie, mașinile produse începând cu 2022-2023 vor avea o durată de viață de aproximativ 7-12 ani. După ce durata de viață oficială se va termina, probabil nu se mai găsesc piese de schimb, nu mai există suport pentru multe din serviciile cloud din mașină, garanție, programele de diagnoză nu vor mai funcționa și probabil nu se va mai putea vinde. Poate și altele. Aceleași concepte se aplică astăzi la electronice, telefoane, etc”, a adăugat inginerul.