Joe Biden consideră că Vladimir Putin caută „o gură de aer” anunțând o încetare a focului în Ucraina (VIDEO)

Joe Biden consideră că Vladimir Putin caută „o gură de aer” anunțând o încetare a focului în Ucraina (VIDEO)
Foto: Hepta - Abaca Press / Sipa USA

Joe Biden a declarat că Vladimir Putin caută doar „o gură de aer” prin armistițiul de 36 de ore în Ucraina pe care l-a decis cu ocazia Crăciunului de rit vechi. Președintele american a susținut că liderul de la Krmelin n-ar fi avut nicio problemă să bombardeze creșe, spitale și biserici pe 25 decembrie, așa că adevăratul motiv al hotărârii sale de acum nu poate fi decât acela că vrea un moment de răgaz.

Putin a dispus armistițiu de 36 de ore în Ucraina. Kievul a respins propunerea

După un apel al lui Kiril, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Vladimir Putin a ordonat o încetare a focului de 36 de ore cu ocazia Crăciunului pe rit vechi, din 6 şi 7 ianuarie. Ar fi fost primul armistițiu de la începutul invaziei, presupunând că rușii s-ar fi și ținut de cuvânt.

Kievul, însă, a respins propunerea.

„Rusia trebuie să părăsească teritoriile ocupate. Doar atunci va avea parte de un ”armistițiu temporar”. Păstrați ipocrizia pentru voi!”, a scris, pe Twitter, Mihailo Podoliak, unul dintre consilierii președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Acesta a mai ținut să precizeze că Ucraina „nu atacă teritoriul străin și nu ucide civili”, ci doar „distruge ocupanții de pe teritoriul său”.

Ce a declarat Biden despre armistițiul decis de Putin

Putin „era pregătit să bombardeze spitale, creşe şi biserici pe 25 decembrie şi de Anul Nou, așa că cred că el caută o gură de aer”, a declarat Joe Biden.

De altfel, rușii chiar au continuat atacurile pe perioada sărbătorilor de iarnă.

Și, după nenumăratele situații în care rușii și-au încălcat cuvântul dat, nici măcar germanii nu mai cred în pretinsele lor intenții.

„Dacă Putin voia pace şi-ar fi chemat soldaţii acasă şi războiul s-ar fi terminat. Dar, aparent, el vrea să continue războiul după o scurtă întrerupere”, a scris, pe Twitter, Annalena Baerbock, ministrul german de Externe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`