Teambuilding-ul care a divizat România în două tabere care-și împart „kind reminder”

N-am reținut nicio scenă care să mă fi făcut să râd în hohote când am vizionat Teambuilding sau primul film (românesc) care împarte românii în două tabere pe rețelele de socializare, după Don’t Look Up. Bine, pe de altă parte, am și terminat clasa a II-a acum foarte mult timp.

În fine, ce voi scrie nu este o critică la adresa filmului românesc cu cele mai mari încasări din bilete, autosusținut, cu zero bani de la stat, „ar trebui să ridicați o mare statuie echipei”, blablabla – sunt doar câteva observații despre de ce, pentru mine, filmul nu funcționează. Dar chiar, când a ajuns acest „zero bani de la stat” un argument care să nu-ți dea voie să spui că e foarte dar foarte prost?

Am văzut anul trecut și Legații, tot despre un teambuilding al unei corporații, tot comedie, tot prost. Aparițiile acestor două filme la un interval atât de scurt unul față de celălalt ne-ar putea indica un interes recent al românilor pentru viața corporatiștilor.

Monden - 12 nov, 11:07

Primul trailer al ultimului film din seria „Mission: Impossible”: Tom Cruise revine și se bate cu Inteligența Artificială în cel de-al optulea film din seria explozivă „The Final Reckoning”

Un interes întârziat dacă ne gândim că au trecut deja spre 20 de ani de muncă de corporație „ca afară” în România. Zicea cineva că wow, filmul își bate joc de snobii din corporație. Păi nu prea. Filmul își bate joc de angajații corporației, șefii sunt tot bine, tot la locul lor în ierarhie, tot mângâiați pe creștet. Dar să nu ne încurcăm în detalii, căci filmul nu se vrea o critică la adresa cuiva, e pur și simplu o satiră la adresa „vieții din corporație”. Așa ni se spune cel puțin.

Controversele de pe rețelele sociale dospite în jurul unui astfel de film sunt demne de o cauză mult mai bună însă cel puțin reușesc ceea ce regizorii filmului n-au reușit (deși au fost trei) și anume să producă mult umor involuntar.

Există tabăra „culților” și tabăra „inculților” care se tot urmăresc și își dau în cap una celeilalte cu argumente personale, prea puține despre film, despre actori, despre scenariu sau regie. Căci adevărul e că ce ai putea spune despre un film atât de sărăcuț? Și situația asta, da, e amuzantă.

Problema cu umorul (nu doar românesc) din majoritatea filmelor comerciale este că se duce după spectator. Dacă publicul pare fascinat de onomatopee și înjurături atunci vei avea filme doar cu onomatopee și înjurături cum e Teambuilding și multe alte filme internaționale la fel de proaste chiar dacă în unele chiar joacă actori buni.

Am văzut tot mai puține filme cu umor care să-ți pună mintea la contribuție și tot mai multe care se folosesc de comedia fizică, dacă vreți slapstick (deși e un termen mult prea complex pentru ce găsim în Teambuilding). Doar că genul ăsta de comedie care nu e susținută de mesaj (cum era atunci când o inventaseră Chaplin, Stan și Bran, Jerry Lewis) devine o simplă succesiune de scălâmbâieli inutile. Nu doar la noi, în general.

Limbajul vulgar folosit în exces este așa cum știm, inutil. Sau mă rog, probabil că sunt copii care mai aud cuvântul „țâ$%” și „ouțe” și izbucnesc în râs, dar nu știu dacă e chiar cea mai bună sugestie de comedie pe care s-o vizionați cu copiii. Înjurăturile multe nu salvează nimic, nu ajută, nu încurcă, plutesc așa, în lipsă de alte linii de dialog.

Nu prea există actori profesioniști deci nici n-ai avea de ce să te aștepți la mare interpretare, ce-i drept. De altfel rolurile sunt atât de nereușite încât și cu actori profesioniști rezultatul ar fi fost probabil același.
Stereotipurile regionale folosite sunt aceleași de acum 20 de ani, ardelenii sunt înceți la minte și la vorbă, oltenii sunt bețivi, moldovencele musai niște toante ușor de combinat, bucureștenii fruncea.

M-am plictisit încă de când au început să apară echipele la locul teambuildingului. Înțeleg, e an nasol, de criză și război și toată lumea vrea predictibilitate dar măcar am putea să încercăm să găsim poante noi.

În fine, e ok să vezi Teambuilding dacă îl vezi gratis. Altfel, o adunătură de clișee în care și înjurăturile și comicul de situație sunt cringe dar care are acest succes neașteptat în România. Poate data viitoare, cine știe, vedem și noi un film.