Cum ferim câinii de zgomotele petardelor din noaptea de Revelion / Ce sfaturi ne dau specialiștii

Cum ferim câinii de zgomotele petardelor din noaptea de Revelion / Ce sfaturi ne dau specialiștii
Foto simbol: Pixabay

Românii și-au făcut deja stocurile pentru noaptea dintre ani în ceea ce privește petardele și artificiile. Puțini sunt însă cei care se gândesc la răul pe care îl fac animalelor din jur, neobișnuite cu astfel de zgomote atât de puternice.

Specialiștii ne avertizează înainte de noaptea de Revelion cum anume trebuie să procedăm cu animalele de companie, pentru a nu resimți atât de puternic numeroase șocuri.

Alexandru Daniel Maria de la Jandarmeria Bucureşti a transmis vineri că este important de știut faptul că în această perioadă câinii nu trebuie scoși la plimbare fără lesă. În plus, trebuie să ținem cont că este bine ca animalele să fie scoase în ham, ci nu în lesă, a mai explicat acesta, potrivit g4media.ro.

Totodată, reprezentantul Jandarmeriei a făcut câteva indicații vizavi de modul în care putem proteja câinii în perioada următoare, atunci când se vor auzi numeroase petarde, care nu le fac deloc bine.

Cum protejăm animalele de zgomotele de Revelion

„În momentul în care suntem în casă, la domiciliu, avem o varietate foarte mare de factori care pot perturba. Primul factor este sunetul, asociat cu o lumină foarte puternică sau un sunet reverberat. (…) Căţelul nostru, neînţelegând ce se întâmplă, o să aştepte de la noi un răspuns. Ne apropiem de el, recreăm zona de siguranţă, creăm din camera respectivă o zonă de confort. Ne liniştim, încercăm să respirăm corect. Atenţie foarte mare! Nu folosim cuvântul ‘Bravo’. Nu încurajăm comportamentul acesta, pentru că este o inhibiţie, o frustrare pe care el o simte. Putem să pornim televizorul pe Discovery, un canal cu animale, cu sunete altfel. (…) Pornim televizorul gradual, aducem în prim plan o formă de relaxare care ne va fi benefică şi nouă, dar şi în relaţia cu câinele”, a precizat reprezentantul Jandarmeriei.

Acesta a explicat că este recomandat ca în zilele următoare stăpânii animalelor să tragă storurile sau draperiile, iar câinii să fie aduși într-o zonă de confort.

„Punem uşor o lesă pe el, ca să îl avem în apropiere. Îl ţinem pe câine lângă noi. Nu spunem ‘Bravo’, nu mă apuc să îl mângâi, să îl calmez, pentru că o să obţin contrariul. Dar, vorbesc în faţa lui, să-mi simtă mirosul şi încerc să îl liniştesc şi spun: ‘E OK, nu se întâmplă nimic, suntem bine’. Şi câinele meu încet, încet, va înţelege”, a afirmat Alexandru Daniel Maria.

„Vă rugăm: folosiţi hamul, nu zgarda. Hamul, pentru că este un element de siguranţă, nu poate fi scos de câine. (…) Această lesă este un mijloc de comunicare, nicidecum de constricţie. Lesa pe ham înseamnă siguranţă, (…) un mijloc de a controla o reacţie nedorită. (…) Nu ne panicăm. S-a întâmplat, s-a auzit un sunet, un zgomot – nicio problemă. Reacţionăm ca şi în casă: ne apropiem, să simtă mirosul, să înţeleagă că suntem în zona de siguranţă. Prietenii noştri americani spun ‘circle of trust’. Cercul acesta al încrederii înseamnă foarte mult pentru câinele meu”, a încheiat reprezentantul Jandarmeriei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:09 - Bărbat transportat la spital după ce a căzut într-un canal tehnologic din București
20:45 - Ludovic Orban: Nu fac parte dintre aceia care să jelească scoaterea din cursă a Dianei Șoșoacă. Este principala goarnă a propagandei rusești și face servicii regimului criminal Putin (VIDEO)
20:23 - Biroul Electoral Central a respins candidatura Dianei Șoșoacă pentru prezidențiale / Eurodeputata depusese un nou dosar după decizia Curții Constituționale
20:05 - Cristina Neagu este oficial cea mai bună marcatoare din istoria Ligii Campionilor. Victorie dramatică pentru CSM în Polivalentă
19:45 - Mircea Geoană: Pentru asta m-am întors în politică, pentru a aduce o schimbare adevărată în țara mea și în țara noastră
19:38 - Alexandru Muraru: Mihai Tudose demonstrează că nu înțelege nici legislația, nici principiile democratice. Esența jocului PSD este să cenzureze candidații incomozi prin metode putiniste
19:19 - Mașină lovită de tren în județul Buzău. Un bărbat a murit, iar o femeie a fost rănită grav
18:55 - Augustin Zegrean, după decizia CCR de a anula candidatura Dianei Șoșoacă: Habar n-am ce a încălcat, știu doar că și la BEC sunt cinci judecători de la Curtea Supremă, care au spus că poate să candideze (VIDEO)
18:30 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Persoanele care au un potențial foarte mare în aceste zile (VIDEO)
18:05 - Nicușor Dan: Eu acest zvon l-am auzit de două-trei luni, că Diana Șoșoacă nu o să candideze