Iași: Arde clădirea Oxigen, lângă Spitalul de Recuperare. Zeci de persoane evacuate (VIDEO)

Iași: Arde clădirea Oxigen, lângă Spitalul de Recuperare. Zeci de persoane evacuate (VIDEO)

Pompierii ieșeni au fost solicitați să intervină la stingerea unui incendiu care a izbucnit la clădirea Oxigen, lângă Spitalul de Recuperare din Iași.

A intervenit Detașamentul 2 de Pompieri Iași cu trei autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă, un echipaj de primă intervenție și comandă, o autospecială pentru transport apă, două autoplatforme pentru salvarea de la înălțime, două echipaje de prim ajutor calificat, cu 28 subofiteri  și un ofițer în primă intervenție.

Fumul rezultat se poate vedea de la mare distanță

S-a suplimentat cu o autospecială pentru transport victime multiple, 2 autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă, 1 echipaj de Descarcerare și 1 autocisternă pentru transportul apei.

Au fost folosite două autoscări pentru direcționa jeturile de apă de sus în jos; după de 20 de minute a fost stins incendiul de la baza clădirii, dar flăcările continuă să mistuiască partea superioară a clădirii – relatează Ziarul de Iași.

Focul ar fi izbucnit între clădirea Oxigen și un bloc de locuințe, între care este o distanță de trei metri

Din primele informații oferite de presa locală, se pare că incediul a izbucnit la parter, în urma unui scurtcircuit.

În sala de sport din clădirea afectată se aflau mai multe persoane care au povestit că, la un moment dat, s-a stins brusc lumina după care au văzut foc; conform sursei citate, oamenii s-au speriat, câțiva au făcut atac de panică, dar toți au reușit să evacueze la timp zona.

Focul s-a propagat pe casa liftului, de jos in sus

La ora 13.30 incendiul încă afecta acoperișul și izolația exterioară a clădirii pe o suprafață de aprox 500 m.p.

Au fost evacuate 20 persoane de la etajele superioare iar numeroși trecători s-au oprit și asistă la operațiunile de stingere a incendiului, conform Ziarului de Iași.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`