Romgaz spune că OMV Petrom a depus declarație de comercialitate pentru Neptun Deep fără studiu de evaluare. În legislație nu există ″decizie finală de investiție″

Romgaz spune că OMV Petrom a depus declarație de comercialitate pentru Neptun Deep fără studiu de evaluare. În legislație nu există ″decizie finală de investiție″

OMV Petrom, operatorul concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep, cea mai mare din Marea Neagră românească, ar fi depus declarație de comercialitate (DoC) a zăcămintelor de pe perimetru fără studiu tehnico-economic de evaluare a resurselor și rezervelor de pe concesiune.

Lucrările de dezvoltare și exploatare nu se pot executa

Astfel, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) nu poate confirma aceste rezerve, iar, în absența confirmării, lucrările de dezvoltare și exploatare nu se pot executa, susține compania de stat Romgaz, într-un document înaintat Guvernului, citat de Profit.

OMV Petrom și Romgaz dețin fiecare câte 50% din drepturile și obligațiile aferente concesiunii Neptun Deep.

″Atât în accepțiunea S.N.G.N. Romgaz S.A. și Romgaz Black Sea Limited, cât și a fostului operator – grupul ExxonMobil, Acordul de Concesiune trebuie citit în coroborare cu legislația în vigoare, chiar dacă anumiți termeni din Acordul de Concesiune nu se regăsesc întocmai în legislație.

Prin urmare, interpretarea noastră este că DoC ar fi trebuit întocmită și depusă împreună cu un studiu tehnico economic de evaluare a resurselor și rezervelor, întocmit în baza ordinului ANRM nr. 101 din anul 1997, care să conțină toate datele solicitate prin ordinul menționat, cum ar fi:

datele concrete de începere a investițiilor, profilele clare de producție și cele economice aferente zăcămintelor declarate comerciale, hărți geologice executate în conformitate cu cerințele legislației, date care lipsesc din Studiile depuse ca anexe și care fac imposibilă confirmarea resurselor și a rezervelor de către ANRM″, se menționează în document.

Legea Petrolului prevede că lucrările de dezvoltare și exploatare a zăcămintelor comerciale de petrol se pot executa numai pentru rezerve confirmate de ANRM, la propunerea titularilor de acord petrolier.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:09 - Bărbat transportat la spital după ce a căzut într-un canal tehnologic din București
20:45 - Ludovic Orban: Nu fac parte dintre aceia care să jelească scoaterea din cursă a Dianei Șoșoacă. Este principala goarnă a propagandei rusești și face servicii regimului criminal Putin (VIDEO)
20:23 - Biroul Electoral Central a respins candidatura Dianei Șoșoacă pentru prezidențiale / Eurodeputata depusese un nou dosar după decizia Curții Constituționale
20:05 - Cristina Neagu este oficial cea mai bună marcatoare din istoria Ligii Campionilor. Victorie dramatică pentru CSM în Polivalentă
19:45 - Mircea Geoană: Pentru asta m-am întors în politică, pentru a aduce o schimbare adevărată în țara mea și în țara noastră
19:38 - Alexandru Muraru: Mihai Tudose demonstrează că nu înțelege nici legislația, nici principiile democratice. Esența jocului PSD este să cenzureze candidații incomozi prin metode putiniste
19:19 - Mașină lovită de tren în județul Buzău. Un bărbat a murit, iar o femeie a fost rănită grav
18:55 - Augustin Zegrean, după decizia CCR de a anula candidatura Dianei Șoșoacă: Habar n-am ce a încălcat, știu doar că și la BEC sunt cinci judecători de la Curtea Supremă, care au spus că poate să candideze (VIDEO)
18:30 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Persoanele care au un potențial foarte mare în aceste zile (VIDEO)
18:05 - Nicușor Dan: Eu acest zvon l-am auzit de două-trei luni, că Diana Șoșoacă nu o să candideze