Irina Danilovici, jurnalistă ucraineană și activistă pentru drepturile omului din Crimeea, a fost condamnată la șapte ani de închisoare. Un tribunal instalat de Moscova în peninsulă a găsit un dispozitiv exploziv asupra ei.
Institutul de Informare în Masă (IMI), cu sediul la Kiev, a anunțat că jurnalista a fost condamnată de un tribunal din Feodosia la șapte ani de detenție într-o colonie penitenciară.
În luna aprilie a acestui an, activista pentru drepturile omului a fost reținută de autoritățile ruse. Familia acesteia menționase pentru CNN că a lor casă a fost percheziționată de oamenii din unitatea specială a poliției ruse. În cadrul percheziției i-au fost găsite laptopurile și telefoanele, conform stirileprotv.ro.
Volodimir Cekrihin, activist pentru drepturile omului din Crimeea, a menționat că dosarul în cazul lui Danilovici a fost falsificat.
„Întreaga aşa-zisă «anchetă» împotriva ei a fost făcută folosind metode ilegale: după ce a fost răpită, Irina a fost ţinută în subsolul biroului FSB şi a fost supusă la diferite forme de presiune şi intimidare, chiar şi la tortură – a fost bătută şi strangulată. Aşa-zisul proces a privat-o complet pe Irina Danilovici de dreptul său la un proces echitabil şi a fost un spectacol cinic”, a menționat Volodimir Cekrihin.